Vârsta Miracolelor. Adoptarea unui nou stil de viaţă la vârsta a doua

Redactor : …

Au trecut aproape trei ani de când am terminat traducerea. După atâta timp, mie greu să selectez un fragment relevant din carte, aşa că vă ofer scurta prezentare pe care am încropit-o la data expedierii la redacţie (3 februarie 2009):

Vârsta Miracolelor – o carte pe care Marianne Williamson o adresează generaţiei ajunse acum la jumătatea vieţii – în jurul vârstei de 50 de ani. Este o carte despre un „ritual de trecere” – trecerea la vârsta de mijloc, privită aici ca o vârstă a realei şi deplinei maturităţi, o vârstă a descoperirii adevăratei personalităţi, a adevăratului sine, a adevăratei menirii a vieţii fiecăruia dintre noi.

Autoarea priveşte a doua jumătate a existenţei noastre dintr-o perspectivă cu desăvârşire optimistă, subliniind avantajele de care se poate bucura un om cu o bogată experienţă de viaţă, un om care ştie cum şi ce să înveţe atât din succese cât şi din eşecuri, un om care găseşte în sine însuşi şi în credinţa în Dumnezeu forţa de a se ridica după fiecare cădere, luând totul de la început.

Şi, nu în ultimul rând, cartea este o pledoarie sinceră, înflăcărată şi convingătoare în favoarea păcii universale, a bunei înţelegeri şi a iertării, a dragostei faţă de Dumnezeu, de lume şi de oameni – a credinţei, a înţelegerii prezenţei divine în fiinţa fiecărui om. Este un apel către latura pozitivă a fiecărui cititor, o strădanie susţinută de a o scoate la lumină – lumina strălucitoare a soarelui, lumina binefăcătoare a credinţei într-un Dumnezeu al iubirii.

407 pagini (de la pag. 593, paragraful 15 inclusiv, până la pag. 1000 inclusiv) din
Dansul Dragonilor 

Ceilalţi traducători: Laura Bocancios, Mihai Dan Pavelescu, Silviu Genescu

Redactor : Nicoleta Ghement

Fragment din roman:

– Tu mi-ai dat fetişcana. Ce-ar fi să despachetezi darul? S-aruncăm o privire la fetiţa lui Ned Stark.

Nu e niciun fel de rudă cu Lordul Eddard, fu cât pe ce să spună Theon. Ramsay ştie, trebuie să ştie. Ce joc nou şi crud mai e şi ăsta? Fata stătea lângă piciorul patului, tremurând ca o căprioară.

– Lady Arya, te rog să te-ntorci cu spatele. Trebuie să-ţi dezleg şireturile rochiei.

– Nu. Lordul Ramsay îşi turnă un pocal de vin. Cu şireturile durează prea mult. Taie-i rochia.

Theon îşi scoase pumnalul. Nu trebuie decât să mă-ntorc şi să-l înjunghii. Cuţitul e în mâna mea. Învăţase jocul. O altă capcană, îşi spuse, aducându-şi aminte de Kyra şi de cheile ei. Vrea să-ncerc să-l ucid. Şi, după ce-o să dau greş, o să-mi jupoaie pielea pe de mâna în care-am ţinut lama. Îşi umplu pumnul cu rochia miresei.

– Stai nemişcată, doamna mea.

Rochia era largă sub talie, aşa că acolo îşi strecură pumnalul în interior, despicând uşor în sus, ca să n-o taie pe Jeyne. Oţelul trecu prin lână şi prin mătase cu un şuier moale, slab. Fata tremura. Theon fu nevoit s-o prindă de braţ ca s-o ţină neclintită. Jeyne, Jeyne, rimează cu pelin. O strânse mai tare, atât cât îi îngăduia mâna mutilată.

– Nu te mişca.

În cele din urmă rochia căzu, o încâlceală palidă în jurul picioarelor ei.

– Şi lenjeria, porunci Ramsay.

Duhoare se supuse.

Când termină, mireasa rămase dezbrăcată, cu gătelile de nuntă într-un morman de zdrenţe albe şi cenuşii lângă picioare. Avea sânii mici, ascuţiţi, şoldurile înguste, copilăreşti, picioarele la fel de costelive ca ale unei păsări. O copilă. Theon uitase cât de tânără era. De vârsta Sansei. Arya ar fi fost chiar mai mică. În ciuda focului din cămin, în dormitor era frig. Pielea lui Jeyne se făcuse ca de găină. Mâinile i se ridicară pentru o clipă, ca şi cum ar fi vrut să-şi acopere sânii, dar Theon mimă un nu, iar ea îl văzu şi se opri imediat.

– Ce zici de ea, Duhoare? întrebă Lordul Ramsay.

– E…

Ce răspuns vrea? Ce zisese fata, înainte de pădurea zeilor? Spuneau cu toţii că eram drăguţă. Acum nu era. Îi văzu pe spate un păienjeniş de linii subţiri, acolo unde o biciuise cineva.

– … e frumoasă, atât… atât de frumoasă.

Ramsay îi adresă zâmbetul lui umed.

– Îţi întăreşte mădularul, Duhoare? Îl simţi încordându-se sub şireturi? Vrei s-o iei tu primul? Râse. Prinţul Winterfellului ar fi avut dreptul ăsta, aşa cum îl aveau toţi lorzii în zilele de demult. Prima noapte. Dar tu nu eşti lord, nu-i aşa? Nu eşti decât Duhoare. Nu eşti nici măcar bărbat, ca să spunem adevărul.

Luă o altă înghiţitură de vin, apoi aruncă pocalul de-a latul încăperii, spărgându-l de perete. Pârâiaşe roşii şiroiră în jos, pe piatră.

– Lady Arya. Treci în pat. Da, sprijină-te de perne, uite o nevastă bună. Acum desfă-ţi picioarele. Să vedem ce-ai între ele.

Fata se supuse fără niciun cuvânt. Theon se retrase cu un pas către uşă. Lordul Ramsay se aşeză lângă mireasa lui, îşi lăsă mâna să-i alunece pe interiorul coapsei, apoi îşi îndesă două degete în ea. Fata scăpă un icnet de durere.

– Eşti uscată ca un os vechi. Ramsay îşi eliberă mâna şi o pălmui. Mi s-a spus că ştii cum să-i oferi plăcere unui bărbat. Era o minciună?

– N… nu, lordul meu. Am fost în… învăţată.

Ramsay se ridică, cu lumina focului lucindu-i pe faţă.

– Duhoare, vino aici. Pregăteşte-o pentru mine.

Pentru o clipă, el nu înţelese.

– Eu… vrei să spui că… stăpâne, eu n-am… eu…

– Cu gura, zise Ramsay. Şi grăbeşte-te. Dacă nu e udă când termin cu dezbrăcatul, îţi tai limba aia şi ţi-o ţintuiesc de perete.

Undeva, în pădurea zeilor, ţipă un corb. El avea pumnalul încă în mână.

Îl puse în teacă.

Duhoare, numele meu e Duhoare, rimează cu descurajare.

Duhoare se aplecă să-şi îndeplinească misiunea.

.

Pe Ape şi Mai Tulburi (On Stanger Tides)
de Tim Powers
decembrie 2011

Redactor: Vlad-Mihai Botta

Fragment din roman:

Şi apoi se treziră pe neaşteptate că nu mai erau singuri – de fapt, luminişul era acum plin de siluete de formă umană, aproape transparente în lumina torţei, deşi o parte dintre ele o estompau, suprapunându-i-se în faţă, şi toate acele făpturi lipsite de substanţă se îngrămădeau către groapa cu sânge, plângând şi implorând cu voci mărunte, ciripitoare, ca de păsări. Cei doi bărbaţi îşi încetară incantaţia.

Îşi făcuseră totodată apariţia şi alte creaturi, deşi nu traversau liniile de cenuşă trasate de bocor în jurul luminişului, ci priveau pur şi simplu dintre trunchiurile palmierilor, sau stând ghemuite pe crengi; Hurwood zări un viţel cu orbitele ochilor în flăcări, cu capul atârnându-i în aer şi cu un pendul oribil de măruntaie dezgolite legănându-i-se sub gât, apoi mai multe făpturi minuscule care aduceau mai degrabă a insecte decât a oameni; şi, în timp ce stafiile din interiorul conturului trasat cu verver sporovăiau fără încetare cu glasuri stridente, toţi privitorii din exterior păstrau tăcerea.

Bocor-ul ţinea fantomele la distanţă de şanţ descriind arce largi cu micul său cuţit.

- Grăbeşte-te, gâfâi el. Găseşte-o pe aia care te interesează!

Hurwood se apropie de marginea şanţului şi cercetă cu atenţie siluetele ceţoase.

Sub privirile lui, câteva deveniră ceva mai uşor vizibile, aidoma pieliţei unui ou în apă din ce în ce mai fierbinte.

- Benjamin! strigă una dintre acestea, înălţându-şi vocea firavă, distonantă, deasupra fundalului de bolboroseli. Benjamin, sunt eu, Peter! Ţi-am fost cavaler de onoare la nuntă, nu mă mai ţii minte? Spune-i să mă lase să iau cina!

Bocor-ul se uită întrebător la celălalt bărbat.

Hurwood clătină din cap şi cuţitul negrului fulgeră, retezând în două stafia imploratoare; creatura se risipi ca fumul, cu un strigăt slab.

- Ben! se auzi ţipătul strident al alteia. Fii binecuvântat, fiule, ai adus răcoritoare pentru tatăl tău. Ştiam eu…

- Nu, spuse Hurwood.

Gura i se strânse într-o linie dreaptă în timp ce cuţitul fulgeră iarăşi şi un alt vaiet de moarte se pierdu în depărtare, purtat pe aripile brizei.

- Nu le pot ţine la distanţă o veşnicie, gâfâi bocor-ul.

- Încă puţin, se răsti Hurwood. Margaret!

Într-o margine se stârni o agitaţie cumplită, şi vânzoleala scoase apoi în faţă o siluetă ceţoasă.

- Benjamin, cum ai ajuns aici?

- Margaret! Strigătul era mai degrabă de durere decât de triumf. Ea e, se răţoi la bocor. Las-o să vină încoace.

Negrul renunţă să mai măture în jur cu mâna în care-şi ţinea cuţitul şi începu să împungă umbrele, îndepărtându-le pe toate, în afara celei indicate de Hurwood. Stafia se apropie de şanţ, se estompă, micşorându-se, şi redeveni vizibilă, conturându-se clar, îngenuncheată. Întinse mâna către sânge, dar se opri şi atinse pur şi simplu pasta din făină amestecată cu rom de pe margine. Pentru o clipă, deveni opacă în lumina torţei şi mâna i se materializă într-o destul de mare măsură ca să poată rostogoli cu câţiva centimetri unul dintre batoanele dulci.

- N-ar trebui să fim aici, Benjamin, spuse, cu voce acum ceva mai sonoră.

- Sângele, ia sângele, strigă ciungul, căzând în genunchi de cealaltă parte a şanţului.

Fără să scoată nici un sunet, silueta fantomatică se destinse, preschimbându-se în fum şi pierind în vânt, cu toate că lama rece a cuţitului nu ajunsese nicidecum în apropierea ei.

- Margaret! tună bărbatul şi se repezi dincolo de şanţ, în masa de spectre; i se retraseră din drum ca pânzele de păianjen dintre copaci şi muşcă din ţărâna bătătorită.

Ţiuiturile din urechi aproape că-l împiedicară să audă corul vocilor înspăimântate ale stafiilor pierzându-se în tăcere.

După câteva secunde, se săltă în capul oaselor şi se uită în jur cu ochi îngustaţi. Lumina torţei era mai strălucitoare, nemaifiind filtrată prin trupurile fantomatice.

Bocor-ul se holba la el.

- Sper c-a meritat.

Hurwood nu-i răspunse, se mulţumi să se ridice în picioare încet, cu mişcări obosite, frecându-şi bărbia zgâriată şi îndepărtându-şi de pe faţă părul alb şi umed. Monştrii continuau să stea în picioare, ghemuiţi sau atârnaţi imediat dincolo de liniile de cenuşă; era evident că nici unul dintre ei nu se mişcase, că nici măcar nu clipise cât timp se petrecuse totul.

- V-aţi distrat, nu? le strigă el, în engleză, ameninţându-i cu singurul său pumn. Oare să mai sar încă o dată peste şanţ, ca să nu vă simţiţi înşelaţi?

Avea vocea încordată, stridentă, şi făcu un pas către marginea luminişului, clipind des şi arătându-l cu degetul pe unul dintre privitori, un porc imens cu un ciorchine de capete cocoş răsărindu-i din gât.

- Ah, tu de acolo, domnule, continuă, cu falsă prietenie, fă-ne favoarea de a ne împărtăşi opiniile tale sincere. Ar fi fost mai bine dacă m-ar fi sfătuit cineva să vă ofer un număr de jonglerie? Sau să folosesc, poate, nişte vopsea de faţă şi un nas fals…

Bocor-ul îl prinse de cot din spate, îl răsuci şi îl privi cu uimire şi cu ceva care părea aproape milă.

- Încetează, îi spuse, cu blândeţe. Cei mai mulţi nu te pot auzi, şi nu cred că-nţelege vreunul engleza. La răsăritul soarelui se vor îndepărta şi atunci vom pleca şi noi.

Dansul Morţii

Redactor: nespecificat

Fragment din roman:

Încet, foarte încet, doctorul Hamilton se relaxă. Inspiră tremurând, o dată şi încă o dată, şi trăsăturile i se relaxară treptat. Îşi drese glasul.

— După cum spuneam…

Dewayne îi văzu degetele unei mâini prinzând din nou viaţă, zvâcnind, tremurând. Mâna i se reîntoarse pe faţă, trăgând de piele, trăgând.

Era prea ciudat.

— Spuneam…, începu profesorul, dar mâna îi întrerupse discursul.

Gura i se deschise şi i se închise, fără să scoată altceva decât o respiraţie hârâită. Un alt pas târşit, ca de robot, dând din nou peste podium.

— Ce sunt chestiile astea? întrebă, şi vocea i se frânse.

Doamne, acum se trăgea de piele, întinzându-şi grotesc pleoapele, zgâriindu-se cu ambele mâini – apoi urmă mişcarea unei unghii, prelungă, în zigzag, şi pe un obraz îi apăru o dâră de sânge.

Prin sală se propagă o undă, ca un oftat stânjenit.

— S-a întâmplat ceva, domnule profesor? întrebă asistentul.

— Am… pus… o întrebare.

Hamilton răspunsese mârâind, aproape fără voia lui, cu vocea înăbuşită şi distorsionată de mâinile care îl trăgeau de pielea feţei.

Un alt pas împleticit, după care îi scăpă pe neaşteptate un ţipăt.

— Faţa mea! De ce nu-mi spune nimeni ce nu e în ordine cu faţa mea?

O altă tăcere de mormânt.

Degetele începură acum să sape şi pumnul lovi în nas, care trosni uşor.

— Luaţi-i de pe mine! Mănâncă din faţa mea!

Oh, rahat: sângele îi ţâşni din nări, împroşcându-i cămaşa albă şi costumul gri închis. Pe faţa lui, degetele erau ca nişte gheare, rupând şi sfâşiind; apoi un deget i se înălţă ca un cârlig şi – văzu Dewayne cu o groază cumplită – pătrunse într-una dintre orbite.

— Afară! Scoateţi-i afară!

Urmă o mişcare bruscă de rotaţie, care îi aduse aminte lui Dewayne de extragerea unui polonic de îngheţată, şi globul ochiului se proiectă brusc în exterior, grotesc de mare, legănându-se şi uitându-se drept la el, dintr-un unghi de neimaginat.

În sală răsunară ţipete. Studenţii din primul rând se traseră înapoi. Asistentul sări în picioare şi alergă spre Hamilton, care-l respinse cu violenţă.

Dewayne se pomeni pironit de scaun, cu mintea goală, cu membrele paralizate.

Profesorul Hamilton făcu încă un pas mecanic, apoi încă unul, smulgându-şi smocuri de păr şi clătinându-se de parcă ar fi fost gata să cadă drept peste el.

— Un doctor! ţipă asistentul. Aduceţi un doctor!

Vraja se rupse. Agitaţia se stârni dintr-odată, toată lumea ridicându-se în acelaşi timp, se auziră cărţile căzând, o babilonie sonoră de voci panicate.

— Faţa mea! zbieră profesorul, acoperind vacarmul. Unde e?

Începu haosul, studenţi alergau spre uşă, cineva plângea. Alţii se grăbiră spre partea din faţă a sălii, către profesorul cuprins de spaimă, încercând să pună capăt atacului său sinucigaş. Hamilton îi pocni orbeşte, scoţând un sunet ascuţit, pătrunzător, cu faţa o mască roşie. Cineva care înainta pe rândul de scaune croindu-şi drum cu forţa călcă apăsat pe piciorul lui Dewayne. Faţa lui fusese împroşcată de stropi de sânge; îi simţea calzi pe piele. Totuşi nu se clinti. Descoperi că era incapabil să-şi ia ochii de la profesor, că nu era în stare să fugă de coşmar.

Puterea Celor Şase

Redactor : Ecaterina Derzsi

Fragment din roman:

Lucrurile se petrec atât de repede încât n-am timp să conştientizez totul, scenele sunt proiectate la întâmplare, de parcă o bobină cinematografică s-ar derula nebuneşte. Sam e trântit la pământ, din spate, de un tip cu o mască de gaze. Între umerii hainei lui albastre scrie FBI. Cineva îşi înfăşoară braţele în jurul lui Sarah şi o smulge de lângă mine. O cochilie metalică alunecă pe iarbă şi-mi aterizează la picioare, iar fumul alb care i se înalţă din ambele capete îmi arde ochii şi gâtlejul. Nu mai văd. Îl aud pe Sam sufocându-se. Mă îndepărtez de recipientul de tablă împleticindu-mă şi cad în genunchi, alături de un tobogan de plastic. Când ridic capul, mă văd înconjurat de o duzină de poliţişti, toţi cu armele scoase. Mascatul care l-a trântit pe Sam i-a pus genunchiul pe spate. Dintr-un megafon tună o voce:
- Nu mişca! Pune mâinile pe creştet şi întinde-te pe burtă! Eşti arestat!
Când îmi ridic mâinile pe creştet, prind viaţă pe neaşteptate maşinile care, de când am ajuns aici, au fost tot timpul parcate pe stradă; farurile li se aprind, pe bordul fiecăreia fulgeră lumini roşii. De după colţ apar în scrâşnet de cauciucuri maşini de poliţie şi un vehicul blindat, cu inscripţia swat în lateral, sare peste bordură şi frânează în mijlocul terenului de baschet. Mai mulţi bărbaţi strigă şi coboară într-un ritm alarmant. În jurul încheieturilor mâinilor mi se închid cătuşe. Deasupra capului se aude huruitul unui elicopter.
Mintea mi se agaţă de singura explicaţie pe care-o poate găsi.

Un sfert  - de la pag. 448 până la pag. 752 (inclusiv) – din romanul
A Dance With Dragons  - al cincilea din seria Cântec de Gheaţă şi Foc (A Song of Ice and Fire)
de George R.R. Martin

apărut în decembrie 2011

Ellen Datlow – Inferno. Despre teroare si supranatural

Ceilalţi traducători : Silviu Genescu, Mihai-Dan Pavelescu, Mircea Pricăjan

Redactor: Nicoleta Ghement

Povestiri traduse de mine:
Pe şaua din spate (Riding Bitch) de K.W. Jeter
Monştrii din Rai (The Monsters of Heaven) de Nathan Bakkingrund
În ceasul al treisprezecelea (13 O’Clock) de Mike O’Driscoll
Vieţi (Lives) de John Grant
Viaţă Încremenită (Stilled Life) de Pat Cadigan
Copacul Janus (The Janus Tree) de Glen Hirshberg

Fragment din Monştrii din Rai:

  Oare raiul e un loc întunecat?
  Îngerul întinse o mână, curbându-şi ghearele. Cearşafurile i se mişcară deasupra pântecului la apropierea lui Brian. Amy luă mâinile soţului ei, trăgându-l încet către pat. El o prinse de umeri, strângând-o prea tare.
- Îmi pare rău, zise pe neaşteptate, surprinzându-se pe sine însuşi. Îmi pare rău! Îmi pare rău!
Odată ce începuse, nu se mai putea opri. O spuse iarăşi şi iarăşi, de atât de multe ori încât deveni pur şi simplu un sunet, o lamentaţie suspinată, şi Amy îşi apăsă palma peste buzele lui, îşi împleti degetele în părul lui, spunând „şşşt, şşşt” şi amuţindu-l în cele din urmă cu un sărut. În timp ce se îmbrăţişau, îngerul îşi lăsă mâinile să le danseze pe feţe şi pe umeri, atrăgându-i cu răsuflarea lui ciudat de subţire şi cu mirosul lui narcotic de mosc. Se mângâiară unul pe altul şi îl mângâiară pe înger şi, când îşi atinseră buzele de pielea lui, gustul le săgetă trupurile cu şocuri de plăcere. Brian simţi dinţii ei pe gât şi muşcă din înger, şi jetul neaşteptat de sânge negru îi umplu gura, şi carnea moale, palidă, se sfâşie cu uşurinţă, alunecându-i pe gât. Îşi sărută soţia cu furie şi, când simţi gustul sângelui, ea aproape că-i smulse limba; el îi împinse faţa spre trupul îngerului şi văzu sângele înflorind sub ea. Ochii îngerului încremeniseră, holbându-se în tavan; întinse o mână tremurătoare, cu degetele răsucite şi curbate, către posterul cu Omul Păianjen, care împodobea un perete.
Mâncară până când se simţiră plini.

Vânturile de la Marble Arch. The best of Connie Willis

Ceilalţi traducători : Antuza Genescu

Redactor: …

Povestiri traduse de mine:
Vânturile de la Marble Arch (The Winds of Marble Arch)
Luna Albăstruită (Blued Moon)
Aidoma acelora pe care i-am cunoscut cândva (Just Like the Ones We Used to Know)
Daisy. în Soare (Daisy, In the Sun)
O scrisoare de la Familia Cleary (A Letter from the Clearys)
Scrisoare Informativă (Newsletter)

2 fragmente din Scrisoare Informativă:

Sueann îşi aduce întotdeauna un nou prieten la masa de Thanksgiving. Anul trecut a fost un motociclist. Şi nu, nu mă refer la unul dintre tipii ăia de treabă, care poartă barbă şi tricou Harley negru în weekend şi îşi văd de munca lor de contabili între două excursii la Sturgis. Vorbesc despre un Înger al Iadului.
N-am cunoscut niciodată pe nimeni care să aibă gusturi mai proaste decât sora mea Sueann în privinţa bărbaţilor. Înainte de motociclist, se întâlnea cu un membru al unei miliţii, iar înainte de el, cu un tip căutat pentru bigamie în trei state, până când l-a arestat ATF-ul.
- Dacă prietenul ăsta scuipă pe podea, eu una plec, ne-a anunţat Allison, numărând tacâmurile.
- L-ai cunoscut? am întrebat-o pe mama.
- Nu, a răspuns ea, dar Sueann spune c-a lucrat unde lucrezi tu, Nan. Aşa că din când în când tot demisionează câte cineva.
Mi-am scotocit mintea, încercând să mă gândesc la vreun infractor care lucrase în compania mea.
- Cum îl cheamă?
- David nu-ştiu-cum, a zis mama, şi în clipa aceea Cheyenne şi Dakota au dat buzna în bucătărie, strigând:
- A venit tanti Sueann, a venit tanti Sueann! Acum putem mânca?
Allison s-a aplecat peste chiuvetă şi a tras perdelele într-o parte, apoi s-a uitat pe fereastră.
- Cum arată? am întrebat-o, presărând zahăr peste sosul de afine.
- Îngrijit, a spus ea, părând surprinsă. Păr blond, scurt, pantaloni largi, cămaşă albă, cravată.
Oh, nu, asta-nsemna că era un neo-nazist. Sau era însurat şi intenţiona să divorţeze când terminau copii facultatea, eveniment despre care urma să se afle că era aşteptat peste douăzeci şi trei de ani, fiindcă abia îşi lăsase nevasta însărcinată a doua oară.

* * *   * * *   * * *

- Ţi s-a întâmplat ceva ciudat de Thanksgiving?
- Sora mea n-a adus un motociclist la cină, am zis.
El mi-a respins răspunsul cu o fluturare de mână.
- Nu, mă refer la ceva bizar, special, cu totul ieşit din comun.
- E ceva ieşit din comun.
El s-a aplecat mai mult, apropiindu-se şi mai tare.
- Eu am fost la părinţi de Thanksgiving şi ştii că, la întoarcere, toată lumea din avion are bagaje care nu încap în compartimentul de deasupra scaunelor şi pe care se străduieşte totuşi să le înghesuie acolo?
- Da, am spus, cu gândul la un buchet de domnişoară de onoare pe care făcusem o dată greşeala să-l pun în compartimentul respectiv.
- Ei bine, în avionul cu care m-am întors eu, n-a făcut nimeni aşa ceva. N-aveau nici genţi de umăr, nici pungi imense, pline cu cadouri de Crăciun. Unii nici măcar n-aveau bagaje de mână. Şi asta nu e tot. Avionul a avut o jumătate de oră întârziere şi stewardesa a spus: „Îi rog pe toţi cei care nu pleacă mai departe cu un alt avion să rămână aşezaţi până când coboară persoanele care trebuie să prindă o legătură.” Şi toată lumea i-a dat ascultare.
S-a uitat la mine în expectativă.
- Poate erau deja pătrunşi de spiritul Crăciunului.
El a clătinat din cap.
- Toţi cei patru bebeluşi din avion au dormit tot timpul, iar ţâncul din spatele meu n-a dat deloc cu picioarele în scaun.
Asta era bizar.
- În plus, tipul de lângă mine citea Şi tu vei fi ţărână, de Samuel Butler. Când ai văzut ultima oară pe cineva dintr-un avion citind altceva în afară de John Grisham şi Danielle Steele? Îţi spun eu, se petrece ceva bizar.

Editura mai sus menţionată doreşte ca apariţia acestei cărţi să fie o surpriză, aşa că, deocamdată, titlul rămâne secret. Pot să spun doar că este vorba de o poveste fantastică şi că face obiectul contractului de traducere nr. 1. Sper să fie într-un ceas bun!

apărut în decembrie 2011

Completare – 18.09.2011

Deoarece apariţia cărţii e deja anunţată pe site-ul editurii, pot să spun că este vorba despre On Stranger Tides – de Tim Powers.

din

A 16-a Lună (Beatitiful Creatures) – volumul întâi din Cronicile Casterilor
de Kami Garcia şi Margaret Stohl
mai 2011

Traducătorul cărţii: Shauki Al-Gareb
Redactor: nespecificat

Prima strofă:

Şaisprezece ani, şaisprezece luni,
Şaisprezece spaime – în suflet genuni,
De şaisprezece ori lacrimi in vise,
Cascadă prin ani şi hăuri deschise…