Şi apoi se treziră pe neaşteptate că nu mai erau singuri – de fapt, luminişul era acum plin de siluete de formă umană, aproape transparente în lumina torţei, deşi o parte dintre ele o estompau, suprapunându-i-se în faţă, şi toate acele făpturi lipsite de substanţă se îngrămădeau către groapa cu sânge, plângând şi implorând cu voci mărunte, ciripitoare, ca de păsări. Cei doi bărbaţi îşi încetară incantaţia.
Îşi făcuseră totodată apariţia şi alte creaturi, deşi nu traversau liniile de cenuşă trasate de bocor în jurul luminişului, ci priveau pur şi simplu dintre trunchiurile palmierilor, sau stând ghemuite pe crengi; Hurwood zări un viţel cu orbitele ochilor în flăcări, cu capul atârnându-i în aer şi cu un pendul oribil de măruntaie dezgolite legănându-i-se sub gât, apoi mai multe făpturi minuscule care aduceau mai degrabă a insecte decât a oameni; şi, în timp ce stafiile din interiorul conturului trasat cu verver sporovăiau fără încetare cu glasuri stridente, toţi privitorii din exterior păstrau tăcerea.
Bocor-ul ţinea fantomele la distanţă de şanţ descriind arce largi cu micul său cuţit.
- Grăbeşte-te, gâfâi el. Găseşte-o pe aia care te interesează!
Hurwood se apropie de marginea şanţului şi cercetă cu atenţie siluetele ceţoase.
Sub privirile lui, câteva deveniră ceva mai uşor vizibile, aidoma pieliţei unui ou în apă din ce în ce mai fierbinte.
- Benjamin! strigă una dintre acestea, înălţându-şi vocea firavă, distonantă, deasupra fundalului de bolboroseli. Benjamin, sunt eu, Peter! Ţi-am fost cavaler de onoare la nuntă, nu mă mai ţii minte? Spune-i să mă lase să iau cina!
Bocor-ul se uită întrebător la celălalt bărbat.
Hurwood clătină din cap şi cuţitul negrului fulgeră, retezând în două stafia imploratoare; creatura se risipi ca fumul, cu un strigăt slab.
- Ben! se auzi ţipătul strident al alteia. Fii binecuvântat, fiule, ai adus răcoritoare pentru tatăl tău. Ştiam eu…
- Nu, spuse Hurwood.
Gura i se strânse într-o linie dreaptă în timp ce cuţitul fulgeră iarăşi şi un alt vaiet de moarte se pierdu în depărtare, purtat pe aripile brizei.
- Nu le pot ţine la distanţă o veşnicie, gâfâi bocor-ul.
- Încă puţin, se răsti Hurwood. Margaret!
Într-o margine se stârni o agitaţie cumplită, şi vânzoleala scoase apoi în faţă o siluetă ceţoasă.
- Benjamin, cum ai ajuns aici?
- Margaret! Strigătul era mai degrabă de durere decât de triumf. Ea e, se răţoi la bocor. Las-o să vină încoace.
Negrul renunţă să mai măture în jur cu mâna în care-şi ţinea cuţitul şi începu să împungă umbrele, îndepărtându-le pe toate, în afara celei indicate de Hurwood. Stafia se apropie de şanţ, se estompă, micşorându-se, şi redeveni vizibilă, conturându-se clar, îngenuncheată. Întinse mâna către sânge, dar se opri şi atinse pur şi simplu pasta din făină amestecată cu rom de pe margine. Pentru o clipă, deveni opacă în lumina torţei şi mâna i se materializă într-o destul de mare măsură ca să poată rostogoli cu câţiva centimetri unul dintre batoanele dulci.
- N-ar trebui să fim aici, Benjamin, spuse, cu voce acum ceva mai sonoră.
- Sângele, ia sângele, strigă ciungul, căzând în genunchi de cealaltă parte a şanţului.
Fără să scoată nici un sunet, silueta fantomatică se destinse, preschimbându-se în fum şi pierind în vânt, cu toate că lama rece a cuţitului nu ajunsese nicidecum în apropierea ei.
- Margaret! tună bărbatul şi se repezi dincolo de şanţ, în masa de spectre; i se retraseră din drum ca pânzele de păianjen dintre copaci şi muşcă din ţărâna bătătorită.
Ţiuiturile din urechi aproape că-l împiedicară să audă corul vocilor înspăimântate ale stafiilor pierzându-se în tăcere.
După câteva secunde, se săltă în capul oaselor şi se uită în jur cu ochi îngustaţi. Lumina torţei era mai strălucitoare, nemaifiind filtrată prin trupurile fantomatice.
Bocor-ul se holba la el.
- Sper c-a meritat.
Hurwood nu-i răspunse, se mulţumi să se ridice în picioare încet, cu mişcări obosite, frecându-şi bărbia zgâriată şi îndepărtându-şi de pe faţă părul alb şi umed. Monştrii continuau să stea în picioare, ghemuiţi sau atârnaţi imediat dincolo de liniile de cenuşă; era evident că nici unul dintre ei nu se mişcase, că nici măcar nu clipise cât timp se petrecuse totul.
- V-aţi distrat, nu? le strigă el, în engleză, ameninţându-i cu singurul său pumn. Oare să mai sar încă o dată peste şanţ, ca să nu vă simţiţi înşelaţi?
Avea vocea încordată, stridentă, şi făcu un pas către marginea luminişului, clipind des şi arătându-l cu degetul pe unul dintre privitori, un porc imens cu un ciorchine de capete cocoş răsărindu-i din gât.
- Ah, tu de acolo, domnule, continuă, cu falsă prietenie, fă-ne favoarea de a ne împărtăşi opiniile tale sincere. Ar fi fost mai bine dacă m-ar fi sfătuit cineva să vă ofer un număr de jonglerie? Sau să folosesc, poate, nişte vopsea de faţă şi un nas fals…
Bocor-ul îl prinse de cot din spate, îl răsuci şi îl privi cu uimire şi cu ceva care părea aproape milă.
- Încetează, îi spuse, cu blândeţe. Cei mai mulţi nu te pot auzi, şi nu cred că-nţelege vreunul engleza. La răsăritul soarelui se vor îndepărta şi atunci vom pleca şi noi.
Antologia Nebula 2011 (Nebula Awards Showcase 2011)
