Traducere pentru RAO – Relicva

RelicvaRelicva (Relic) – primul volum din seria Pendergast
de Douglas Preston, Lincoln Child / RAO Class / Legat
iunie 2007

Redactor: Vlad T. Popescu

Prezentarea de pe coperta IV:

O poveste captivantă, care debutează într-un colţ de iad al junglei Amazonului, face o scurtă escală într-un port din Brazilia şi ia apoi amploare în Muzeul de Istorie Naturală din New York, bântuit de ani de zile de o prezenţă stranie, despre care vechii angajaţi vorbesc în şoaptă.
Prezenţa devine aproape palpabilă în urma unei serii de crime atroce, săvârşite în muzeu cu câteva zile înainte de deschiderea unei expoziţii dedicate superstiţiilor.
Interesele financiare ale conducerii împiedică amânarea vernisajului, în timpul căruia se dezlănţuie infernul.
Blocaţi într-o secţiune a muzeului, o mână de oamenii – al căror număr scade dramatic – înfruntă, în beznă, o creatură bizară, nefiresc de puternică şi de inteligentă, pe care o pândesc sau care îi hăituieşte prin subsolul inundat de o ploaie diluviană şi prin sălile dominate de scheletele ameninţătoare ale unor monştri preistorici.

Seria Pendergast il are ca protagonist pe agentul FBI cu acelaşi nume – un erou atipic, extrem de inteligent, care trebuie să se confrunte cu adversari terifianţi şi diabolici, luându-l pe cititor în aventuri pe tărâmuri necunoscute, pentru a dezlega, cu indiferenţa care îl caracterizează, cele mai neobişnuite mistere.

Anunțuri

Despre Vero

Îmi place să scriu, dar e mai uşor (şi mai rentabil) să traduc ce-au scris alţii! :))
Acest articol a fost publicat în traduceri RAO și etichetat , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.