Traducere pentru Nemira – Vânturile de la Marble Arch -2. The best of Connie Willis

Vânturile de la Marble Arch – 2. The best of Connie Willis (The Winds of Marble Arch and Other Stories – volumul II)
de Connie Willis / Colectia Nautilus SF / Format Soft 107 x 178 mm
august 2012

Redactor: Dana Ionescu

Fragment din povestirea Slujba de Îngropăciune a Morţilor:

– O să se facă o slujbă în cimitir? întrebă Elliot, luându-şi pălăria.

– Da, răspunse ea, alarmată. Unde te duci?

– Vin cu tine, fireşte. La înmormântare. Mi-am ratat-o pe prima.

– Nu poţi, spuse ea, şi se retrase uşor către uşă, mergând cu spatele şi strângând în mână cheia, la adăpostul manşonului.

– Cred, făcu el, cu răceală, că acest mic joc a durat prea mult. N-ar fi trebuit să te las să mă convingi să nu merg la prima înmormântare. Şi cu siguranţă nu te voi lăsa să mă-mpiedici să merg la asta.

Anne era atât de îngrozită încât nu se putea mişca.

– O să-ţi ucizi tatăl.

– Ei bine, atâta pagubă. O să mai aveţi pe cineva de-ngropat pe lângă sărmanul străin pe care l-aţi deghizat ca să-mi semene.

– Te îngropăm pe tine, Elliot, spuse ea, şi, în momentul acela, ceva de pe faţa lui îl trădă. Ştii că eşti mort, nu-i aşa, Elliot? adăugă, cu voce scăzută.

El îşi puse pălăria.

– O să vedem dacă logodnica mea crede că sunt mort. Sau tatăl ei. Cât de bucuros o să fie să mă vadă viu şi fără datorii! O să mă primească cu braţele deschise, pe mine, viitorul lui ginere. Şi frumoasa Vicky, ea o să fie mireasă în loc de văduvă.

Anne se gândi la ochii cenuşii şi blânzi ai Victoriei, la mâna mică de care o ţinuse în bucătăria doctorului, şi la tatăl Victoriei, la faţa lui tristă şi protectoare, la mâna lui pe umărul fiicei sale.

– De ce faci chestia asta groaznică, Elliot? întrebă.

– Nu-mi plac sicriele. Sunt mici, întunecoase şi prăfuite. Şi friguroase. Cum e şi camera asta. N-o să-i las să mă-ncuie în mormânt cum m-ai încuiat tu aici.

Ea îşi trase răsuflarea cu un sunet ascuţit.

– Vor fi atât de copleşiţi de bucurie încât vor uita pur şi simplu de ce-au venit la cimitir. Îi adresă un zâmbet dezarmant. Vor uita pur şi simplu să mă-ngroape.

Anne se sprijini cu spatele de uşă.

– N-o să te las, spuse.

– Dragă Anne, cum o să mă-mpiedici?

Anunțuri

Despre Vero

Îmi place să scriu, dar e mai uşor (şi mai rentabil) să traduc ce-au scris alţii! :))
Acest articol a fost publicat în traduceri Nemira și etichetat , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s