Traducere pentru Final Chapter – Pericol de moarte

Pericol de moarte (Grave Peril)
de Jim Butcher
al treilea roman din seria Dosarele Dresden (Dresden Files)
colecţia SF & Fantasy
Format: 130 x 200 mm
383 pagini
iulie 2017

Echipa editorială: _
Coperta: _
Ilustraţia copertei: _

Fragment din roman:

Ca să capeţi o anumită doză de cinism n-ai nevoie, într-o viaţă, decât de vreo două episoade dure. Odată ce doi-trei vrăjitori renegaţi au încercat să te distrugă, sau după ce nişte Hexenwulfen demenţi s-au străduit cu adevărat din greu să-ţi rupă beregata, începi să te aştepţi la tot ce e mai rău. De fapt, când răul cel mai mare nu se întâmplă, te simţi, cumva, dezamăgit.

Aşa că, în realitate, nu avea importanţă că naşa mea mă prinsese, în ciuda deosebitelor mele eforturi de a mă feri de ea. Nu-mi place să descopăr că universul totuşi nu conspiră împotriva mea. Asta ar tăia creanga de sub picioarele complexului meu de persecuţie.

De aceea, plecând de la presupunerea că o înaltă putere sadică voia să-mi facă după-amiaza cât mai complicată cu putinţă, îmi pusesem la punct un plan.

Mi-am îndepărtat lasoul de gât şi am spus, cu voce hârjâită:

— Thomas, Michael. Acum.

Cei doi au scos din buzunare cutii de carton mici, cam de dimensiunea palmei şi aproape pătrate. Cu un tremur, Michael a aruncat conţinutul primei cutii în faţa lui, departe, înclinând-o în dreapta şi în stânga, ca şi cum ar fi împrăştiat seminţe. Thomas i-a urmat exemplul în partea mea opusă, aşa că obiectele au început să cadă peste mine şi în jurul meu.

Surprinşi, câinii zânei au început să latre şi s-au îndepărtat dintr-un salt. Calul naşei mele a nechezat sonor, parcă ţipând, şi s-a tras înapoi cu câţiva paşi, punând o distanţă între noi. Am strâns din ochi, având grijă să mi-i feresc de cuiele împrăştiate. Cădeau asupra mea ca un duş cu colţi ascuţiţi, înţepându-mă când mă nimereau, şi mi se aşterneau în jur. Când s-a retras calul, naşa mea a fost nevoită să lase lasoul mai lejer, ceea ce a lărgit laţul.

— Fier, a şuierat Lea. Faţa frumoasă i-a devenit lividă de furie. Cutezaţi să pângăriţi tărâmul sidhe cu fier! Regina o să vă smulgă ochii din cap!

— Nu, a ripostat Thomas. Cuiele sunt din aluminiu. Nu conţin nicio fărâmă de fier. Ce cal frumos ai! Cum îl cheamă?

Lea l-a fulgerat cu privirea, apoi şi-a coborât-o spre cuiele răspândite peste tot. În acest timp, mi-am strecurat mâna în buzunar, am palmat principalul ingredient al planului meu pentru situaţii neprevăzute şi mi l-am aruncat în gură. L-am mestecat de două-trei ori, l-am înghiţit şi gata.

Am încercat să nu trădez prin nimic groaza care m-a inundat brusc.

— Nu e fier? s-a mirat Lea.

A făcut un semn scurt cu capul către pământ şi unul dintre cuie i-a sărit în palmă. L-a strâns între degete şi s-a încruntat, apoi a căpătat brusc un aer prudent.

— Ce rost are asta?

— A urmărit distragerea atenţiei tale, naşă, am spus. Am tuşit şi m-am bătut cu palma peste piept. A trebuit pur şi simplu să mănânc ceva.

Lea şi-a pus mâna pe grumazul calului, şi animalul înnebunit s-a calmat. Unii dintre câinii ei de culoare sumbră a înaintat, adulmecând cuiele. Lea a smucit de lasou, strângând din nou laţul.

— N-o să-ţi fie de niciun folos, vrăjitorule. De laţul ăsta nu poţi scăpa. E făcut să te ţină captiv. Nu poţi ocoli forţa mea. Nu aici, nu în Țara Zânelor. Sunt prea puternică pentru tine.

— E foarte adevărat, am spus, ridicându-mă în picioare. Aşa că hai să trecem la fapte. Preschimbă-mă în câine şi arată-mi pe ce copaci pot să fac pipi.

Cu acelaşi aer prudent, Lea s-a uitat la mine de parcă aş fi înnebunit.

Am pus mâna pe lasou şi l-am scuturat cu nerăbdare.

— Haide, naşă. Fă vraja, nu mai amâna. Pot să-mi aleg culoarea? Cred că nu mi-ar plăcea cenuşiul ăsta, culoarea asta de cărbune. Poate reuşeşti să-mi faci o blană frumoasă, ca nisipul roşiatic. Sau, oh, ştiu eu, poate albă ca zăpada. Cu ochi albaştri. Întotdeauna mi-am dorit să am ochi albaştri şi…

— Taci, a mârâit ea, smucind de lasou.

A urmat o senzaţie tăioasă, usturătoare, şi limba mi s-a izbit literalmente de cerul gurii. Am vrut să continui să vorbesc, dar încercarea mi-a stârnit în gât un bâzâit, de parcă m-ar fi înţepat un roi de albine furioase. Am păstrat tăcerea.

— Ei, a zis Thomas, mi-ar plăcea să văd aşa ceva. N-am mai fost niciodată martor la o preschimbare a înfăţişării exterioare. Fă-o, doamnă. Vampirul şi-a fluturat nerăbdător mâna. Fă-l acum câine!

— Asta-i o şmecherie, a şuierat Lea. N-o să-ţi servească la nimic, vrăjitorule. Indiferent ce puteri ascunse se pregătesc prietenii tăi să folosească împotriva mea…

— N-avem intenţia asta, s-a amestecat Michael. Jur pe Sângele lui Hristos.

Lea a inspirat scurt, ca şi cum cuvintele cavalerului ar fi înfrigurat-o brusc. Şi-a adus calul lângă mine, foarte aproape, până când umărul animalului s-a lipit de al meu. În tot acest timp, ea a rulat lasoul împletit din fâşii de piele, astfel a ajuns să-l ţină de la vreo cincisprezece centimetri distanţă de gâtul meu, şi l-a smucit apoi cu putere, aproape dezechilibrându-mă. S-a aplecat spre mine şi a şoptit:

— Ce-mi ascunzi?

Limba mea a căpătat din nou loc de mişcare şi mi-am dres glasul.

— Oh. Nu cine ştie ce. Am vrut doar să iau o îmbucătură înainte de plecarea noastră.

— O îmbucătură, a murmurat ea.

M-a smucit către ea şi s-a aplecat mai mult, cu nările delicate dilatându-i-se. A inhalat încet, cu părul ei mătăsos atingându-mi obrazul, cu gura aproape lipită de a mea.

I-am privit faţa, i-am văzut expresia schimbându-se lent, pe măsură ce era tot mai surprinsă. I-am vorbit foarte încet:

— Recunoşti mirosul, nu?

În jurul irisurilor ei verzi ca smaraldul, albul s-a lăţit pe măsură ce făcea ochii tot mai mari.

— Îngerul Morţii, a şoptit ea. Ai gustat dintr-o ciupercă ucigaşă, Harry Dresden.

— Da, am încuviinţat. Dintr-un burete tomnatic. Amanita virosa. Sau cum vrei să-i spui. Toxina pe care-o conţine o să-mi ajungă în sânge peste vreo două minute. Pe urmă o să-nceapă să-mi ciuruiască rinichii şi ficatul. Peste câteva ore o să intru în colaps şi, dacă n-o să mor atunci, o să am parte de o revenire aparentă, pentru câteva zile, timp în care îmi vor fi distruse intestinele, apoi o să fac stop cardiac şi o să crăp. Am zâmbit. Nu există niciun antidot. Şi mă-ndoiesc că-ţi poţi folosi vrăjile ca să mă pui din nou pe picioare. Închiderea unei răni diferă foarte mult de o modificare internă majoră. Aşa că, mergem? Am început să mă îndepărtez în direcţia din care venise Lea. Te poţi distra chinuindu-mă câteva ore, până când o să-ncep să vărs sânge şi o să mor.

A smucit din nou de lasou, oprindu-mă.

— E o şmecherie, a şuierat. Mă minţi.

Am privit-o cu un rânjet strâmb.

— Ei, naşă. Ştii că sunt un mincinos execrabil. Crezi c-aş fi cu adevărat în stare să te mint? Şi n-ai simţit tu însăţi mirosul?

S-a holbat la mine, cu groaza aşternându-i-se lent pe chip.

— Pe vânturile necruţătoare, a murmurat. Ţi-ai pierdut minţile.

Anunțuri

Despre Vero

Îmi place să scriu, dar e mai uşor (şi mai rentabil) să traduc ce-au scris alţii! :))
Acest articol a fost publicat în traduceri Final Chapter și etichetat , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.