Traducere pentru Nemira – Războiul la lumina zilei

Războiul la lumina zilei (Daylight War), al treilea roman din seria Demon
de Peter V. Brett
Colecţia Nautilus SF/ Format: paperback 130 x 200
în curs de apariţie

Redactor: _
Tehnoredactor: _
Lector: _

Fragment din roman (neredactat):

Încercarea pentru dobândirea vălului începu imediat şi se încheie repede. Inevera nu avea niciun dubiu şi răspunse imediat, deşi Kenevah îi puse cu mult mai multe întrebări decât lui Melan şi decât oricărei alte fete care îşi mai primise vălul între timp.

Damaji’ting îşi ţesu întrebările din trucuri şi jumătăţi de adevăruri, încercând iarăşi şi iarăşi s-o încurce pe Inevera. La asta, toate Miresele şi Logodnicele din încăpere începură să murmure, întrebându-se dacă nu cumva Inevera făcuse deja vreo greşeală şi de aceea o încolţea Kenevah. Interpretarea zarurilor era subiectivă, aşa că greşelile nu lipseau. Una era îngăduită, dar niciodată şi a doua.

Inevera nu ignora nedumerirea celor din jur, dar pentru ea nu era decât vânt. Simţea înţelepciunea lui Everam curgând prin zaruri şi vorbea cu siguranţa vocii Lui. Niciun răspuns nu era greşit şi atât ea cât şi Kenevah o ştiau. În cele din urmă, femeia vârstnică dădu din cap.

— Bine-ai venit, soră.

Adevăratele dama’ting îşi păstrară calmul, deşi şoaptele lor încetară imediat. Câteva nie’dama’ting o ovaţionară, dar nu toate. Inevera îşi plimbă privirea de la una la alta şi o întâlni pe a lui Melan, care o fixă îndelung.

Pe urmă capul celeilalte fete se plecă aproape inobservabil, a respect, dar ochii îşi păstrară asprimea. Nu se putea spune dacă e umilă sau răzbunătoare. Ea se gândi că n-are importanţă.

Chiar acolo, în Sala Negurilor, sub privirile tuturor, lui Inevera i se scoaseră robele şi bido-ul şi îşi rosti jurământul către Everam.

— Eu, Inevera vah Kasaad am’Damaj am’Kaji, Logodnică a lui Everam, îl iau ca prim soţ al meu, pun dorinţele Sale mai presus de ale tuturor altora, dragostea Sa îmi e dorinţa cea mai fierbinte şi voinţa Sa cea mai râvnită dintre porunci, căci El este Ziditorul tuturor lucrurilor măreţe şi adevărate şi toţi ceilalţi bărbaţi nu sunt decât umbre palide ale desăvârşirii Sale. O fac pentru acest timp şi pentru veşnicie, pentru că după moarte mă voi alătura surorilor mele de cununie din Haremul Celest şi voi cunoaşte sacra Sa atingere.

— Aud acest jurământ şi voi veghea ca să nu-l încalci, zise Kenevah, ridicându-şi zarurile îi aer şi făcându-le să strălucească de magie.

— Aud, spuse Qeva, înălţându-şi propriile zaruri strălucitoare.

— Aud, repetară una câte una celelalte dama’ting, înălţându-şi zarurile pe rând pe rând.

— Aud. Aud.

O conduseră pe Inevera la o masă de marmură şi îi cerură să îngenuncheze, întinzându-şi mâinile în faţă şi apăsându-şi fruntea pe tăblie. Piatra tocită se adâncise, marcând locul unde stătuseră, mai înainte, nenumăraţi genunchi, nenumărate mâini şi nenumărate frunţi.

Kenevah scoase o bucată mare de marmură, care părea să fi avut cândva forma mădularului unui bărbat, însă, de-a lungul veacurilor în care fusese întrebuinţat, capul bombat i se măcinase, şi semăna destul de bine cu o săgeată.

Qeva luă un pocal cu apă binecuvântată şi o vărsă peste falus, rostind rugăciuni. Pe urmă scoase un flacon cu ulei de kanis, îl lăsă să picure pe marmura pe care o mângâie apoi cu mişcări circulare de du-te vino, ca şi cum i-ar fi oferit plăcere unui bărbat. Folosi toate cele şapte dezmierdări sacre, întinzând uniform uleiul pe întregul obiect.

Kenevah îl luă şi trecu în spatele lui Inevera, care îşi lipi strâns coapsele fără s-o fi vrut, ştiind că n-ar fi putut face nimic mai necuvenit.

— Frica şi durerea…, începu Kenevah.

— … nu sunt decât vânt, încheie Inevera.

Îşi urmări răsuflarea, găsindu-şi centrul, şi îşi lăsă coapsele să se destindă, deschizându-se.

— Prin aceasta, consum cununia ta cu Everam, spuse Kenevah, şi înfipse fără şovăire falusul în Inevera, smulgându-i un icnet.

Kenevah repetă mişcarea de du-te vino de mai multe ori, răsucind obiectul în acelaşi timp. Durerea răbufni în Inevera, dar ea se aplecă aidoma unui palmier, descoperind în schimb exaltarea nunţii sale cu Everam. El îi era adevăratul soţ şi îi vorbea prin hora. În cele din urmă înţelese ce însemna să fii una dintre Miresele lui Everam. N-avea să se mai simtă niciodată singură. El avea s-o călăuzească întotdeauna.

Într-un târziu, Kenevah se retrase.

— S-a terminat, Mireasă a lui Everam.

Inevera dădu din cap şi săltă încet, conştientă de durere şi de sângele care i se prelingea pe coapse. Genunchii i se îndoiră când ajunse să se sprijine doar pe propriile tălpi, dar izbuti să rămână în picioare când se întoarse către Kenevah, care scoase o bucată moale de mătase albă şi i-o legă în jurul feţei.

Inevera se înclină.

— Mulţumesc, Damaji’ting.

Kenevah se înclină la rândul ei, iar Inevera, goală, doar cu punga cu hora prinsă de mijloc, se întoarse şi se îndepărtă cu paşi mari, trecu pe lângă celelalte femei şi ieşi din încăpere. Avea spatele drept. Ţinuta mândră.

I se dădură camere, numai ale ei, atât în palat cât şi sub palat. Erau imense, opulente, pline de covoare scumpe, de cuverturi de mătase, de draperii grele, de catifea, cu servicii de masă din argint, aur şi porţelan delicat. Strălucirea glifelor luminoase se putea spori sau micşora, îşi avea propria baie din marmură, înconjurată de glife de căldură, care îi puteau încălzi şi răci apa şi camerele, după dorinţă. Magie îndeajuns pentru răscumpărarea unui Damaji numai şi numai pentru confortul ei, totul controlat de unul dintre piedestalele de piatră de care învăţase să se folosească pe când era încă în bido.

Imediat ce rămase singură, se duse la dulapul în care atârnau zeci de seturi de robe de mătase, de un alb imaculat. Alese două. Pe prima o întinse pe patul lat, cu baldachin. De cealaltă îşi apropie cuţitul.

Eunucii îi pregătiseră deja baia. Intră în minunata apă caldă şi se spălă cu grijă. Îşi simţi părul abia mijit pe creştetul golaş şi zâmbi. Nu mai era nevoită să-şi radă vreodată capul, dar avea să continue cu rasul zilnic al gambelor şi al locului ascuns între coapse.

Luă o pensulă şi cerneală şi, cu mişcări line, desenă glife în jurul acestuia din urmă. Sângele se oprise şi apa îndepărtase crusta formată, dar încă mai simţea durerea consumării unirii ei cu Everam.

Acoperi ferestrele cu draperiile groase, chemă lumina glifelor de pe pereţi şi îngenunche pe podea, respirând pentru a-şi găsi centrul şi rugându-se. Pe urmă îşi strecură mâna în punga pentru hora şi scoase al optulea os. Era aspru, ca o bucată de obsidian smulsă din ala cu târnăcopul.

Reprezenta un dar nepreţuit – magie la discreţia ei. Mâzga din sânge de demon care curgea prin pereţii palatului ca prin venele unui trup avea întrebuinţări limitate, dar existau nenumărate vrăji cărora osul avea darul să le dea putere. Avea să treacă un an înainte de primi un altul, pe care să-l folosească pentru orice voia în afara pavilionului vindecărilor. Probabil că toată lumea se întreba deja ce întrebuinţare voia să-i dea osului şi făcea presupuneri, poate imaginându-şi că avea să glifeze o armă sau un scut, pentru că multe dama’ting ţineau aşa ceva asupra lor.

Însă ea nu şovăi, atinse cu osul glifele pe care şi le desenase pe piele, şi îl simţi cald, gata să treacă la treabă, pâlpâind de forţă în lumina lor. Coapsele i se încleştară şi se cutremură de ceva care nu se putea numi, în totalitate, nici tocmai plăcere, nici tocmai durere.

Vindecarea era cea mai puternică magie, cea mai secătuitoare. Al optulea os i se sfărâmă în mână, şi ea îşi duse degetele între picioare, verificând. Izbutise.

Himenul i se refăcuse.

Dacă voi avea vreodată prilejul să mă mărit cu Izbăvitorul, îi voi fi o mireasă adevărată, care n-a cunoscut alt bărbat.

Întinse mâna spre roba pe care o tăiase, preschimbând-o într-o făşie lungă, neîntreruptă, şi începu o împletitură familiară, legându-şi un nou bido.

Anunțuri

Despre Vero

Îmi place să scriu, dar e mai uşor (şi mai rentabil) să traduc ce-au scris alţii! :))
Acest articol a fost publicat în traduceri Nemira și etichetat , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Un răspuns la Traducere pentru Nemira – Războiul la lumina zilei

  1. Pingback: Fragment în avanpremieră Peter V. Brett – Războiul la lumina zilei | VERONICISME

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s