Traducere pentru editura Paladin (Art) – Mormântul hanului

Mormântul hanului (Tomb of the Khan)
de Matthew J. Kirby
Al doilea roman din seria Ultimii descendenţi (Last Descendants), o nouă serie Assassins Creed
Colecţia: Paladin Young Books
Format: hardcover, 140 x 210 mm, 320 pag.
ianuarie 2021

Redactori: Adrian Creţu, Cristina Stan
Tehnoredactor: Mihaela Aramă
DTP copertă: Alexandru Daş

Fragment din roman (neredactat):

Grace se concentră asupra reintrării în simulare, şi cerul strălucitor al nopţii, împănat cu stele, alungă curând cenuşiul ceţos. Calea Lactee i se întindea deasupra capului şi Grace îşi dădu seama că Masireh stătea culcat pe spate. Îşi deschise din nou uşa minţii şi îi oferi lui ceea ce era al ei.

Masireh încercă să se salte în capul oaselor, dar descoperi că are mâinile şi picioarele legate. Însă mişcarea păru să atragă pe cineva către el. Nisipul deşertului şoptea sub sandalele celui care se apropia şi, o clipă mai târziu, negustorul apăru deasupra lui.

Mânca, şi continuă să mestece.

— Sunt sigur că ştii ce urmează, spuse, într-un târziu..

— Mă eliberezi şi te întorci cu coada între picioare la Marrakesh, să dai ochii cu cumpărătorii tăi dezamăgiţi, răspunse Masireh.

Negustorul râse.

— Nu există niciun cumpărător. Ştii asta.

Masireh îi zâmbi.

— Da, ştiu.

— O să mă duci la minele tale.

— Nu, n-o să te duc.

— Atunci o să te ucidem.

— N-aş fi primul wangaran care moare astfel. Şi n-o să fiu nici ultimul.

Grace simţi inima lui Masireh bătând cu putere, deşi el se străduia să-şi păstreze calmul exterior. N-avea idee unde se aflau, dar, dată fiind întunecimea nopţii, fusese fără cunoştinţă timp de mai multe ore şi era posibil să-l fi dus la mulţi kilometri distanţă de Tombouctou. După ce-l otrăviseră, pur şi simplu rulaseră un covor în jurul lui şi-l aruncaseră pe spinarea unei cămile. Soţia lui se întreba probabil unde e. Şi fii lui îl căutau pesemne prin oraş.

— N-o să te mai poţi arăta vreodată prin Tombouctou, spuse. Unde-o să vinzi aurul?

— Am tovarăşi de negoţ, răspunse celălalt. Se va face cu uşurinţă.

— Mă-ntreb dacă ştiu că au de-a face cu soiul de om în stare să pună otravă în ceaiul altuia.

— Asta nu contează. Aurul e aur. Iar tu o să ne duci la minele tale. N-o să ţi-o cer din nou.

— Atunci ai început să-nveţi, ripostă Masireh.

Negustorul scoase din robă un cuţit pe care Masireh îl recunoscu; era al lui. Pe urmă, celălalt se aplecă şi-i trecu ascuţişul lamei peste obraz. O lovitură rapidă, dată cu nepăsare, şi Masireh simţi mai întâi curgerea fierbinte şi lipicioasă a sângelui său, apoi durerea.

— N-o să-ţi ofer o moarte uşoară, spuse negustorul.

— E moartea vreodată uşoară? întrebă Masireh, lingându-şi colţul gurii, pe unde i se prelingea sângele.

Grace simţi gust de fier.

— Recunosc că eşti mai curajos decât mă aşteptam, spuse negustorul.

Masireh nu răspunse. De fapt, nu se considera curajos şi Grace îi simţea groaza, deşi se străduia să se convingă că o să supravieţuiască. Supravieţuise cu siguranţă, pentru că altminteri acea experienţă de viaţă n-ar fi ajuns în memoria genetică. Dar cum avea să se descurce?

— Mă duc să trag un pui de somn, adăugă negustorul. Dar nu cred că tu o să dormi. O să-ţi petreci noaptea gândindu-te ce-o să-ţi fac mâine, iar apoi, dimineaţa, o să-ţi fac ceva mult mai rău dacă n-o să mă duci la minele tale.

— Cât va trebui să reflectez? întrebă Masireh.

— Mai sunt cinci ore până răsare soarele. Timp din belşug.

Înainte de a apuca Masireh să mai spună ceva, cel care îl luase prizonier se îndepărtă, lăsându-l să vadă din nou stelele, şi el rămase privindu-le. Fiindcă tocmai aflase cu ingeniozitate ce oră e, putea să afle în scurt timp şi unde se află. Nimeni nu traversează întinderea schimbătoare a deşertului fără o hartă ce rămâne neschimbată. Se părea că ajunseseră la vreo cincisprezece kilometri distanţă de oraş şi mergeau spre vest, către locul de unde-şi aduna marele fluviu apele şi unde se găseau bogăţiile pământului.

Masireh îşi încercă din nou legăturile, dar constată că nu cedează câtuşi de puţin, iar sfoara începuse să-i muşte încheieturile. Îşi întinse gâtul în toate direcţiile şi descoperi că e legat de ţăruşi înfipţi în pământ. Ceea ce însemna că n-are şanse de evadare.

Negustorul şi oamenii lui îşi făcuseră tabăra la câţiva metri distanţă, dar fără corturi. Stăteau întinşi în jurul unui foc şi murmurul vocilor lor era când şi când întrerupt de câte un hohot de râs, iar cămilele le ţineau adăpost de vânt. Masireh privi din nou cerul, înălţând o rugăciune către Allah, apoi Grace îl urmă pas cu pas când păru să-i treacă de hotarele minţii, intrând în propriile ei gânduri.

Despre Vero

Îmi place să scriu, dar e mai uşor şi mai rentabil să traduc ce-au scris alţii.
Acest articol a fost publicat în traduceri Paladin (Art) și etichetat , , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.