Traducere pentru Editura Univers – Recviem pentru Est

Recviem pentru Est (Requiem pour l’Est)
de Andreï Makine
Colecţie: Andreï Makine
Format: broşată
296 pagini
ISBN: 9789733416135
2 aprilie 2024

Redactare: _
Corectură: _
Tehnoredactare: _
Copertă: _

Spicuire din prezentarea cărţii de pe site-ul editurii:

Recviem pentru Est… urmărește ascensiunea și căderea comunismului prin impactul acestuia asupra a trei generații dintr‑o familie: bunicul naratorului, care a dezertat din Armata Roșie în perioada haotică de după Revoluția din 1917; tatăl său, care a supraviețuit pe frontul de est în cel de‑al Doilea Război Mondial, dar a fost ucis împreună cu soția într‑una dintre epurările lui Stalin; și naratorul însuși – medic militar în armata sovietică, recrutat de KGB.

Fragmente din carte – neredactate (şi, totodată, citate favorite/interesante):

N-aveam timp să meditez asupra raţiunilor profunde ale acestor războaie. De altfel, toate discuţiile mele cu alţi medici sau cu ofiţerii instructori ajungeau mereu în aceeaşi mică fundătură geopolitică. Pământul devenea prea mic pentru cele două mari imperii excesiv de înarmate care îl împărţeau. Se ciocneau ca două banchize în strangularea unei strâmtori, marginile li se fărâmiţau tăind ţările în două, dezbinând naţiunile; evitau catastrofele prin permanenta măcinare a zonelor în litigiu. Hiroşima şi Vietnamul erau de-ajuns ca să indice agresorul: America, Occidentul. Unii dintre noi, cei mai prudenţi sau cei mai patrioţi, încheiau discuţia aici. Alţii adăugau că America, acest inamic util, justifica un mare număr de absurdităţi din propria noastră ţară. În schimb, existenţa noastră malefică îi ajuta pe americani să găsească scuze pentru ale lor. Era preţul păstrării echilibrului planetar, conchideau ei… Aceste concluzii înţelepte erau adesea spulberate câteva ore mai târziu de un blindat în flăcări, cu carcasa de oţel răsunând de ţipetele arşilor de vii sau, aşa cum se întâmplase ultima oară, de moartea rănitului cu cioturile braţelor întinse către rafalele unui pistol-mitralieră. Mă străduiam să nu înţeleg astfel de morţi, ca să nu le diluez în pălăvrăgeala noastră strategică.

* * *

… ai început să vorbeşti despre oamenii care, în birourile lor new-yorkeze sau londoneze, înveşmântau toate războaiele alea în reportaje, articole, emisiuni, anchete. Se făceau că uită de preţul barilului, vorbeau doar despre duşmănii ancestrale, catastrofe umanitare, proces democratic împiedicat.
— Ai să vezi, iar au să explice masacrul trăncănind despre rivalitatea dintre triburile bantu şi cele nilotice, ai spus, cu o fărâmă de sarcasm pe care nu ţi-o cunoşteam.
— Eu unul credeam că aici toţi sunt bantu…
— Un antropolog de serviciu o să găsească atâtea etnii cât e nevoie şi toate vor afla că s-au detestat de când lumea şi că tot ce pot face e să se ucidă reciproc… Sau o să li se aducă aminte că preşedintele indezirabil i-a făcut, acum douăzeci de ani, o vizită lui Kadhafi, sau lui Fidel. Şi, pe toate ecranele planetei, pe toate posturile de radio, o să fie etichetat drept terorist sângeros. Iar firma care va organiza tot scandalul va fi plătită mulţumită ieftinirii barilului. Cum zis bătrânul Marx? „Promite-i capitalistului trei sute la sută profit şi nicio crimă n-o să-l oprească.” E mereu de actualitate…

* * *

Mi s-a părut că-ţi ghicesc gândurile şi, ca să-ţi distrag atenţia, m-am apucat să-ţi povestesc întâlnirea mea din Milano cu unul dintre costumierii actualităţii. Cu limba dezlegată de băutură, a pretins că firma lui poate să creeze un personaj politic, să-l impună, să facă mulţimea să-l aclame şi, peste numai nouăzeci şi şase de ore, să-l discrediteze, să-l înfăţişeze drept negativul lui perfect, fără ca opinia publică să-şi dea seama că e manipulată.
— Da, s-a lăudat, nouăzeci şi şase de ore, patru zile, cu o singură condiţie: zilele alea trebuie să includă un weekend, când spiritul critic scade şi, în plus, orice întrerupere a ritmului te ajută să remodelezi mult mai uşor memoria colectivă. Cât despre vacanţe, ce să-ţi mai spun, atunci ai timp să obişnuieşti opinia publică până şi cu ideea că Saddam va fi viitorul preşedinte al Statelor Unite…

* * *

În jargonul nostru, îi numeam „voaiori”…
În ziua aia, în cuptorul din oraşul african nu mai rămăseseră decât zdrenţe ale celor două armate duşmane, soldaţi istoviţi, nemaiavând nici măcar destulă putere ca să se urască. Mai erau şi câţiva locuitori, ascunşi, asurziţi de explozii, veghindu-şi morţii. Şi în sfârşit, „voaiorii”, profesionişti angajaţi de fabricile de armament, specialişti care, de la o distanţă rezonabilă, urmăreau luptele, făceau fotografii, notau performanţele armelor, filmau moartea. Cumpărătorii de tunuri nu se mai mulţumeau doar cu anunţuri publicitare şi cu tirurile demonstrative în poligoane de operetă. Pretindeau condiţii de război reale, probe obţinute sub focul armelor, leşuri sfâşiate reale, în locul manechinelor rupte în bucăţi. Teleobiectivele „voaiorilor” decupau din dezastru un tanc cu turela smulsă din care ieşeau cadavre omeneşti înnegrite, reuşeau să prindă în cadru un grup de soldaţi despicaţi de o grenadă de asalt…

* * *

— … filmul e pur şi simplu reclamă la un alt nivel. …. Concurenţa e dură în comerţul cu arme, o ştii bine. Nu mai e suficient să se proiecteze filmele turnate de voaiori şi destinate câtorva oficialităţi. Trebuie lucrat în profunzime asupra opiniei publice din diverse ţări. Oamenii trebuie obişnuiţi cu ideea că americanii sunt ăia care i-au salvat întotdeauna şi că ruşii nu mai ştiu nici cum să fabrice oale şi cratiţe de bună calitate. Toată Europa de Est va fi dotată cu arme americane. Contracte de zeci de miliarde. Cât de curând, americanii nu vor mai avea nici măcar un singur şomer. Aşa că merită să sponsorizezi câteva filme şi să porţi câteva războaie mărunte, pe ici, pe colo, pur şi simplu ca să-ţi testezi produsele.
— Şi crezi că toată şleahta mondenă care-a fost adineaori acolo o să-şi mai amintească mâine ceva despre film?
— Păi genul ăsta de produse nu e conceput ca să-ţi rămână amintiri, ci ca să te facă să uiţi. Să uiţi de lupta pentru Moscova, să uiţi de Stalingrad, de Kursk… Am vorbit cu sponsorul: următorul episod e deja în curs de realizare. Se va numi Soldaţii libertăţii. El-Alamein, luptele din Pacific, debarcarea din Normandia, eliberarea Europei – şi gata, e tot ce trebuie să se ştie despre Al Doilea Război Mondial. Mai presus de orice, niciun cuvânt despre frontul din Est. Ăsta n-a existat.

* * *

Chelnerul ne-a adus chiar atunci ceştile şi, din greşeală, a lovit cu piciorul valiza de sub masă. Şah a zâmbit şi a murmurat în urma omului care se îndepărta:
— Ar fi trebuit să fie mai atent, valiza asta e uşor radioactivă. Da, mi s-a întâmplat să aduc în ea componentele unei bombe atomice portabile. Nu glumesc. Nu-ţi poţi imagina ce reuşesc indivizii ăştia să scoată din Rusia. Uneori îmi spun că vor sfârşi prin a demonta ţara însăşi, sau ce-a mai rămas din ea, şi-o vor transporta în Occident. Cât priveşte bomba în cauză, era ca o adevărată jucărie. Greutate totală: douăzeci şi nouă de kilograme, şaptezeci de centimetri lungime. Un vis pentru un dictator mărunt care intenţionează să se facă respectat…
… … …
Poate că adevăratul joc începe atunci când ştii că o să pierzi. Iar noi am pierdut deja. Elicopterul ăsta, din servieta mea, o să aterizeze oricum în America, pe o altă filieră, cu o mică întârziere, dar îl vor avea oricum. Aşa cum îi vor avea pe toţi cercetătorii talentaţi care crapă de foame la Moscova. Aşa cum, într-o bună zi, vor avea planeta întreagă la picioarele lor. În Europa s-a rezolvat deja, aici nu mai sunt naţiuni, e personal de serviciu. Dacă mâine americanii se hotărăsc să bombardeze vreun popor considerat vinovat, slugile astea vor răspunde „prezent” într-un glas. Le vor îngădui totuşi să-şi păstreze folclorul, ştii, ca într-un bordel unde fiecare fată îşi are specialitatea ei. Francezii, respectându-şi tradiţia, vor scrie eseuri despre război şi îşi vor împrumuta palatele pentru negocieri. Englezii îşi vor etala demnitatea, mama codoaşă are întotdeauna o fată care ştie să dea impresia că are clasă. Iar germanii o vor face pe curva plină de zel, care se străduieşte să-şi facă uitate greşelile trecutului. Restul Europei e cantitate neglijabilă…
— Şi Rusia?
—… Am avut de mai multe ori acelaşi vis: trec frontiera intrând în Rusia, în tren, e iarnă, câmpuri albe cât vezi cu ochii şi nici o gară, nici un oraş, şi înţeleg că nu vor mai fi decât zăpezile alea nemărginite, până la sfârşit… Se fac curând douăzeci de ani de când nu m-am mai întors în ţară. … am cunoscut ruşi numai în străinătate. Cât despre cei care vin încoace, să-mi vândă elicopterele astea pe hârtie, ăştia sunt deja o rasă nouă. Cei care vor conduce Pământul după noi.
… … …
A chemat un taxi şi, în timp ce-l aşteptam la ieşire, am ascultat debitul năvalnic al ştirilor care răsunau deasupra barului: un amalgam de greve, războaie, alegeri, meciuri, morţi, goluri marcate.
— Nimic din lumea noastră nu mă mai uimeşte, a spus Şah, cuprinzând cu privirea strada, cenuşie sub stropii de ploaie, dar văd că avioanele germane care bombardează Balcanii au pe aripi aceeaşi cruce neagră din vremurile când bombardau Kievul şi Leningradul, şi asta seamănă a glumă din cale-afară de proastă.

NOTĂ: Pe lângă ororile revoluţiei bolşevice şi ale epocii staliniste, romanul le descrie şi pe cele ale multelor şi măruntelor confruntări fierbinţi din epoca războiului rece şi de după, până la sfârşitul secolului XX. (Requiem pour l’Est a apărut pe 22 februarie 2000.)