Traducere pentru Nemira – Corabia nebună (vol. 2 – Înălţarea dragonului)

Corabia nebună (Mad Ship), vol. 2 – Înălţarea dragonului
al doilea roman din seria Corăbiile însufleţite (The Liveship Traders), de Robin Hobb
Colecţia Armada
Format: paperback, 130 x 2oo mm; 700 pagini
24 martie 2021

Redactor: Roxana Popescu
Tehnoredactor: Magda Bitay
Lector: Rodica Creţu
Coperta: Vasile Adnan

Fragment din carte  (neredactat):

— Cred că e perfect.

Keffria nu-şi putu împiedica satisfacţia să se simtă în glas.

— E încântător, spuse Rache, ca un ecou al sentimentelor ei. Dar mai învârteşte-te o dată. Puţin mai repede, cât să se salte uşor fustele. Înainte de-a face cusătura definitivă, vreau să fiu sigură că tivul e drept.

Malta îşi săltă cu grijă braţele, ca să nu se înţepe în acele cu gămălie, şi se învârti, încălţată doar cu ciorapi. Pe podea, în jurul lor, erau împrăştiate tot felul de resturi. Rochii mai vechi fuseseră jefuite de dantelă. Bucăţile de material strălucitor incluse în mânecile bogate fuseseră cândva fusta unei alte rochii.

— Ah! Ca un nufăr plutind pe unde line, stârnite de vântul verii. Nu puteai fi mai frumoasă!

Rache era în culmea încântării.

— Poate, dacă zâmbeşte, sublinie Selden, cu glas scăzut.

Stătea pe podea, într-un colţ al camerei, cu beţişoarele de socotit răsfirate în faţa lui. Malta îl urmărise. Le stivuia construind castele, în loc să-şi rezolve problemele. Dar ea era prea descurajată ca să-i atragă mamei lor atenţia că băiatul pierde vremea.

— Frăţiorul tău are dreptate, Malta. Rochia nu-ţi poate lumina faţa ca un zâmbet. Ce nu-ţi place? Încă mai vrei să-ţi fi făcut rochia o croitoreasă la modă?

Bineînţeles că ar fi vrut! Cum putea mama ei chiar şi numai să pună o asemenea întrebare? Ea şi Delo vorbeau de ani de zile despre primul lor bal ca tinere femei. Îşi desenaseră rochii sofisticate, discutaseră despre podoabe, croitorese şi pantofi. Ochii Bingtownului n-aveau să le mai privească niciodată cu atâta atenţie! Toată lumea avea să vadă că poartă o rochie lucrată în casă şi pantofi reparaţi. Îşi petrecuse fiecare clipă a verii tânjind după miracol. Dezvăluirea propriilor sentimente nu era de niciun folos. Nu voia nici să-nceapă mama ei să plângă iarăşi, nici să-i spună bunica din nou că ar trebui să fie mândră de sacrificiile ei. Mai mult de-atât nu puteau face pentru ea. La ce bun să le vorbească despre dezamăgirile ei?

— Zilele astea e greu să zâmbeşti, mamă. Trase aer în piept. M-am gândit întotdeauna c-o să intru în sala Balului Verii la braţul tatălui meu.

— Şi eu la fel, spuse, încet Keffria Vestrit. Mi se frânge inima fiindcă nu te poţi bucura de asta, Malta. Încă-mi mai aduc aminte de primul meu bal în rochie lungă. Când m-au anunţat, eram atât de emoţionată încât m-am temut că n-o să pot sta în picioare. Pe urmă, tata mi-a luat mâna şi mi-a pus-o pe braţul lui. Şi am intrat împreună…. era atât de mândru de mine. La ultimele cuvinte, vocea i se sugrumă. Strânse din ochi. Draga mea, oriunde s-ar afla tatăl tău, sunt sigură că se gândeşte la tine, aşa cum te gândeşti şi tu la el.

— Uneori am senzaţia că nu e bine să mă gândesc la petrecerile de după marele bal, să-mi fac griji pentru rochii, evantaie şi pălării, când el e prizonier în Insulele Piraţilor. Malta şovăi. Poate ar trebui s-amânăm cu un an. Poate că, până atunci, el o să se-ntoarcă acasă.

— Acum e ceva cam târziu pentru asta, se amestecă bunica ei.

Stătea pe un scaun, în lumina ferestrei, încercând să facă un evantai din materialul rămas.

— Pe vremuri ştiam cum se face aşa ceva, bombăni, îmbufnată, pentru sine. Pur şi simplu, degetele mele nu mai sunt la fel de agile cum erau.

— Mă tem că bunica ta are dreptate, draga mea. Mama ei se străduia să-i pună dantelă la manşete. Toată lumea se aşteaptă să te prezentăm. Iar situaţia în care ne aflăm faţă de familia Khuprus s-ar complica mai tare.

— Oricum, nu cred că Reyn îmi mai place. Dacă ar fi fost cu adevărat interesat de mine, ar fi venit să mă mai vadă. Îşi întoarse capul către mama ei tocmai când Rache încerca să-i pună toca. Ai mai primit vreo veste de la mama lui?

Rache o apucă de bărbie, îi îndreptă capul şi îi prinse toca la locul său.

Keffria o privi încruntându-se.

— E prea mare. Îi pune în umbră faţa. Trebuie să fie mai delicată. Scoate-i-o, încercăm s-o refacem. Ce altceva ar putea să ne mai scrie? întrebă, în timp ce Rache desprindea toca. Ne compătimeşte pentru nenorocirea noastră. Se roagă cu toţii să se-ntoarcă tatăl tău cu bine. Reyn aşteaptă cu nerăbdare balul. Şi, adăugă, oftând, a sugerat, cu foarte mare delicateţe, că, la două săptămâni după Bal, ar fi bine să discutăm despre plata datoriei.

— Traducere: vrea să vadă cum se înţeleg Malta şi Reyn la Bal, interveni bunica ei, cu acreală. Îşi îngustă ochii ca să se uite la frumosul obiect la care lucra. Şi ei trebuie să ţină cont de aparenţe la fel ca noi, Malta. Dacă vine să te vadă prea des înainte de a fi prezentată, Reyn va fi considerat scandalos de grăbit. În plus, din Tărâmul Ploilor Sălbatice până în Bingtown e drum lung, nu se face lesne.

Malta oftă uşor. Aşa îşi spusese şi ea, destul de des. Dar i se părea mai probabil ca Reyn să fi ajuns pur şi simplu la concluzia că nu merită osteneala s-o curteze. Poate că dragonul avea o legătură cu asta. Îi mai apăruse de multe ori în vise cel puţin răvăşitoare, dacă nu înspăimântătoare. Uneori îi vorbea despre Reyn. Îi spunea că e o prostie să-l aştepte. Că n-o să vină s-o ajute. Că n-are altă speranţă decât s-ajungă cumva la ea, la femela dragon, şi s-o elibereze. Malta încercase în repetate rânduri să-i explice că e cu neputinţă.

Când spui asta, riposta batjocoritor dragonul, spui, de fapt, că e cu neputinţă să-ţi salvezi tatăl. E ceea ce crezi cu adevărat?

Întrebarea o lăsa întotdeauna fără grai.

Nu însemna că se dăduse bătută. În ultima vreme, învăţase multe despre bărbaţi. Se părea că o abandonau când avea cea mai mare nevoie de forţa şi de autoritatea lor. Şi Cerwin, şi Reyn se făcuseră nevăzuţi când le ceruse ceva mai substanţial decât bijuterii ieftine şi dulciuri. Fusese nevoită să mai recunoască şi altceva. Tocmai când avea nevoie de forţa şi de autoritatea tatălui ei, el plecase pe mare. Şi dispăruse. Nu era vina lui. O ştia. Dar asta nu schimba ceea ce învăţase. Nu era bine să depinzi de bărbaţi, nici chiar dacă erau puternici şi nici chiar dacă te iubeau. Ca să-şi salveze tatăl, trebuia să dobândească ea putere şi s-o folosească.

Şi apoi s-o păstreze.

În minte în veni altceva.

— Mamă, tata n-o să fie aici ca să mă escorteze la Balul Verii. Cine-o s-o facă?

— Păi… Keffria părea stânjenită. Davad Restart s-a oferit, fireşte. Spune că ar fi onorat. Cred că are senzaţia că-i suntem datoare, după negocierea pentru Paragon…

Îşi lăsă vocea să se stingă, parcă vrând să-şi ceară iertare.
Rache pufni scurt, cu dispreţ. Rupse cusăturile tocii de ca şi cum l-ar fi sfâşiat pe Davad.

— Nu-i datorăm nimic, spuse Ronica Vestrit, cu hotărâre. Îşi luă ochii de la cusătură ca să-şi privească nepoata. N-ai nicio obligaţie faţă de el, Malta. Niciuna.

— Atunci… dacă tata nu poate fi aici… mi-ar plăcea să merg singură.

Keffria păru încurcată.

— Draga mea, nu ştiu sigur dacă se cuvine.

— Indiferent dacă se cuvine sau nu, aşa e corect. Dă-i voie.

Malta îşi privi uimită bunica. Ronica îi răspunse cu o privire aproape sfidătoare.

— Bingtownul ne-a lăsat să facem faţă sau să ne prăbuşim singure. Să vadă că facem faţă şi să le-o demonstreze cea mai tânără dintre noi. Se uită în ochii Maltei şi între ele se înfiripă ceva, un soi de înţelegere. S-o afle şi cei din Tărâmul Ploilor Sălbatice, adăugă Ronica, cu glas scăzut.