Traducere pentru Nemira – Balada şerpilor şi a păsărilor cântătoare

Balada şerpilor şi a păsărilor cântătoare (The Ballad of Songbirds and Snakes)
prequel al seriei Jocurile Foamei (The Hunger Games), de Suzanne Collins
Colecţia Armada
Format: hardcover, 130 x 2oo mm; 544 pagini
19 mai 2020

Redactor: Mihaela Stan
Tehnoredactor: Magda Bitay
Lector: Cristina Nann
Adaptare grafică: Alex Csukor

Versuri din carte  (neredactate) – cu menţiunea că este vorba de fapt de cântece, fie inventate de autoare, fie bine-cunoscute, dar cu versurile mai mult sau mai puţin modificate, ca să se potrivească în contextul din roman:

Jos în vale, în al văii adânc,
Aud pe-nnoptate un tren şuierând.
Un tren, iubire, îl aud şuierând.
Aud pe-nnoptate un tren şuierând.

Fă-mi castel, castel nalt, castel mare,
Să-mi văd iubitul trecând pe cărare.
Să-l văd, iubire, să-l văd pe cărare.
Să-mi văd iubitul trecând pe cărare.

Trimite-mi, te rog, prin poşt-o scrisoare.
În Capitoliu trimite-o, la închisoare.
În Capitoliu, iubire, la închisoare.
În Capitoliu trimite-o, la închisoare.

Roşii trandafiri, violete-albastre,
Păsările ştiu taina iubirii noastre.
Ştiu, da, toate ştiu taina iubirii noastre.
Păsările ştiu taina iubirii noastre.

Dacă doriţi, puteţi asculta una dintre versiunile în limba engleză:

***
*** *** ***
***

Tu spre rai acum te duci,
Spre viaţa de-apoi apuci,
Dar eu în prag am mai rămas.
Căci, ’nainte de-a zbura,
Mai am ceva a încheia,
Chiar aici,
În ăst vechi pe-aici popas.

Am să vin şi eu
Când sfârşesc cântecul meu,
Când se rup strunele toate,
Şi-am toate cărţile jucate,
Când n-am nimic dat amanet,
Şi nu mai am niciun regret,
Chiar aici,
În ăst vechi pe-aici popas,
Când nimic,
Chiar nimic n-a mai rămas.

Lângă tine-o să sosesc
Când cupa o să mi-o golesc,
Când prieteniile-mi s-or stinge,
Când trupu-mi istovit s-o frânge,
Când n-o să am lacrimi să plâng,
Când orice teamă-o să-mi înfrâng,
Chiar aici,
În ăst vechi pe-aici popas,
Când nimic,
Chiar nimic n-a mai rămas.

Am să-ţi aduc vestea
Când mi-o încheia povestea,
Când mi-o fi trupul mut şi surd,
Când barca mi-o dormi pe prund,
Când pe răboj n-o mai fi loc,
Când nu m-oi mai clinti din loc,
Chiar aici,
În ăst vechi pe-aici popas,
Când nimic,
Chiar nimic n-a mai rămas.

Când mi-este fi sufletul curat,
Când să iubesc voi fi-nvăţat,
Chiar aici,
În ăst vechi pe-aici popas,
Când nimic,
Chiar nimic n-a mai rămas.

***
*** *** ***
***

Lucy Gray (de William Wordsworth)

De Lucy Gray am auzit ades;
Şi, prin pustietăţi, în zori de zi,
Norocul chiar pe mine m-a ales
Copila solitară spre-a-ntâlni.

Ea, Lucy, prieteni nicidecum n-avea.
Pe coasta muntelui, într-un sălaş,
Mai dulce ca orice-a crescut cândva,
Copilărea, departe de oraş.

Poate vreun faun o să mai zăreşti,
Ca şi vreun iepure în iarba ’naltă,
Însă pe Lucy, oricât jinduieşti,
N-o s-o mai vezi de-acuma niciodată.

— La noapte o să viscolească –
Şi tu-n oraş te duci, copilă dragă;
Lampa s-o iei, ca să călăuzească
Toţii paşii mamei tale prin zăpadă.

— Eu asta fac cu bucurie, tată;
Te uită, n-a trecut cu mult de-amiază –
Ceasul din sat doar ora două-arată,
Iar luna sus, pe cer, deja veghează.

La asta, luând vătraiul, tatăl ei
S-a apucat s-aţâţe focu-n vatră;
Şi munca şi-a reluat; iar Lucy Gray,
Cu lampa-n mână, a plecat de-ndată.

Fără de griji, precum o căprioară,
Cu sprinteni paşi şi-a tot croit cărare,
Împrăştiind zăpada într-o doară,
Ca pe un fum nălţat cu încântare.

Dar prea devreme viforu-a-pornit;
Iar ea a rătăcit în jos şi-n sus;
Pe multe culmi cu trudă s-a suit,
Dar în oraş nicicând n-a mai ajuns.

Distruşi, părinţii noaptea-ntreagă,
Strigând-o, muntele-au cutreierat;
Dar nici gând să audă sau să vadă
Vreun semn; nimic nu i-a-ndrumat.

În zori de zi, pe-o culme-au poposit.
Era înaltă, s-au uitat în jur în pripă;
Podul de lemn atuncea l-au zărit.
Podul ce se-ntindea peste o râpă.

Au plâns, şi-n drum spre casă au strigat:
— În rai te-om regăsi doar, Lucy Gray.
Ş-apoi mama-n zăpadă-a observat
O urmă a piciorului copilei.

Au coborât acel versant abrupt
Pe micile ei urme-n pas grăbit,
Trecut-au prin gard viu pe-alocuri rupt,
Drumul i-a dus pe-alături de un zid;

Apoi au traversat un câmp deschis
Mergând pe-aceleaşi urme, nesmintit;
Nu le-au scăpat din ochi, mergând întins,
Până ce lângă pod s-au pomenit.

De pe-acea muchie înzăpezită,
Şiragul urmelor se prelungea;
Era dâră bizar şi brusc oprită:
Pe pod, la mijloc, gata, dispărea.

Dar chiar şi azi unii încă mai spun
Că-i vie şi se-ntâmplă-ades să poţi
Să vezi dulcea fetiţă când ai drum,
De unul singur, prin pustietăţi.

Hârtoape şi poieni străbate lin
Şi nu se uită înapoi nicicând;
Iar cântecul ei solitar, senin,
Cutreieră văzduhul, dus de vânt.

Dacă doriţi,  puteţi asculta poezia în engleză:

Găsiţi şi alte versuri din carte pe blogul meu cu poezele.

Despre Vero

Îmi place să scriu, dar e mai uşor şi mai rentabil să traduc ce-au scris alţii.
Acest articol a fost publicat în traduceri Nemira și etichetat , , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.