Traducere pentru Editura Trei – BARIERA

BarieraBARIERA (THE LINE)
de J. D. Horn
primul roman din seria Vrăji din Savannah (Witching Savannah)
colecţia Young Fiction
Format: 130 x 200 mm, paperback
360 pagini
martie 2017

Redactor: Oana Duşmănescu
DTP: Gabriela Chircea
Corectură: Maria Muşuroiu, Elena Biţu
Coperta colecţiei: Faber Studio
Foto copertă:  © Guliver/Getty Images/  © PeopleImages

Fragment (neredactat) din roman:

Un singur lucru era sigur: mă aflam într-un loc potrivit pentru cei care nu mai aveau nimic de pierdut. Cu gândul la cât de multe aveam eu de pierdut, mergeam încet, cu grijă, ciulindu-mi urechile ca s-aud orice mişcare. Când am ajuns aproape de punctul unde speram s-o găsesc pe Mama Jilo, n-am auzit, ci mai degrabă am simţit o prezenţă. Se mişca odată cu mine, oprindu-se când mă opream eu. Părea inteligentă şi sălbatică deopotrivă. Azvârlită brusc de nicăieri, o sticlă goală mi s-a făcut ţăndări la picioare. A fost nevoie de toată stăpânirea mea de sine ca să nu ţip ca o puştoaică şi să n-o iau la fugă, dar am reuşit să nu mă clintesc.

— Toată lumea ştie că răscrucea asta-i a mamei Jilo.

Un glas îmi vorbea din beznă.

— O fetiţă albă valoroasă ca tine ar trebui să se gândească de două ori înainte de a cotrobăi pe-aci. S-ar putea să nu-i placă deloc ce-o să scoată la iveală.

M-am uitat cu atenţie în tufişuri, simţind că de-acolo venea o ameninţare, dar nezărind nimic.

— Tu eşti, Mamă? Am venit să-ţi vorbesc! am strigat apoi, în direcţia vocii. Am nevoie de ajutorul tău.

Râsul ei aţâţat s-a auzit înaintea paşilor.

— Jilo credea că ajutorul ei e nedemn de voi, Taylorii. Chiar aşa, a spus, ieşind dintre copaci şi oprindu-se pe drum, sub lumina lunii. Jilo te recunoaşte. Te ştie. Eşti Mercy Taylor.

Mama Jilo în persoană stătea în faţa mea, acum îmbrăcată mai ales în negru, cu o eşarfă de culoare incertă, dar întunecată, legată în jurul frunţii. Strângea într-una dintre mâinile ei noduroase un soi de tolbă veche, de piele, aducând cumva a trusă medicală, iar în cealaltă avea un sac de pânză groasă, în care se zvârcolea ceva. A lăsat tolba jos, dar a continuat să ţină zdravăn sacul.

— Şi ce soi d-ajutor vrei de la Jilo? m-a întrebat, ocolindu-mă în sensul acelor de ceas, fără să mă slăbească din ochi. Pen’ că, fetiţo, singuru’ fel în care se simte Jilo-ndemnată s-ajute un Taylor e să-i grăbească intrarea-n mormânt.

Mă răsuceam în timp ce mă ocolea ea, hotărâtă s-o am tot timpul în faţa ochilor.

— Vreau să faci o vrajă pentru mine, Mamă. Pot să-ţi plătesc, am spus, dar ea a început să tremure şi să-şi fluture mâna liberă către mine.

S-a cutremurat de râs şi pieptul a prins să i se umfle şi să-i hârâie până când a tuşit, azvârlind o flegmă.

— O nobilă şi puternică vrăjitoare Taylor vrea s-o plătească pe mama Jilo ca să-i facă un talisman?

A icnit după fiecare cuvânt, punctându-l cu câte un alt scuipat. A tuşit iar, apoi şi-a recăpătat răsuflarea.

— Ia spune-i acum lui Jilo, mi-a cerut, cu ochii arzându-i de dorinţa de a face rău, pe cine vrei să blestemi?

— Nu… nu, m-am bâlbâit, nu vreau să blestem pe nimeni.

— Atunci ce… ce… ce vrei să faci?

Îşi bătea joc de mine. Şi-a ridicat privirea spre cer.

— Luna o să intre în nori. Tu ai venit încoa’, cu păru’ tău roşu, s-o cauţi pe Jilo. Şi-ai venit după miezu’ nopţii. Dacă n-ai venit pentr-un blestem, atunci crez că nu ştii ce dracu vrei.

Bătrâna a tăcut câteva clipe.

— Aşa că, zi-i lui Jilo. Ce cauţi aci, la răscrucea ei?

— Am venit să te văd. Vreau să faci o vrajă pentru mine, Mamă. Pot să-ţi plătesc, am repetat.

Acolo, în toiul nopţii şi în inima unui loc fără nume, stând în faţa celei mai căutate tămăduitoare înrădăcinate din Savannah, mi-am simţit obrajii arzând de ruşine. Nu mă puteam uita în ochii babei. Am ţintuit în schimb cu privirea pământul plin de gunoaie de la picioarele ei.

— E vorba de un băiat, am început.

— Sigur că-i un băiat la mijloc, a zis ea. Când vine-o fată de seama ta la Jilo, la mijloc îi întotdeauna un băiat. L-am văzut. E tinerelul ăla frumos pe care-l duce soră-ta de nas de la o vreme. Ţi-a căzut cu tronc, nu-i aşa? Vrei să te-ajute mama Jilo să-l furi de la soră-ta. Vrei să-ţi facă mama Jilo o vrajă de dragoste, a adăugat, lungind cuvântul „dragoste” până când a sunat a ceva murdar. Domnişorica s-a ales c-o mâncărime şi vrea să se scarpine.

S-a frecat cu mâna liberă între picioare şi a râs din nou, şi râsul ei a sunat ca un croncănit, speriind o bufniţă de pe o creangă din apropiere.

Baba avea dreptate. Îl iubeam pe Jackson, prietenul surorii mele, şi nu găseam cuvinte cu care să spun cât de mult îl iubesc… şi îl iubeam din clipa îl adusese prima oară în casa noastră, cu şase luni în urmă. O simplă privire de-a lui îmi accelera nebuneşte pulsul şi aprindea în mine un foc şi îmi invidiam sora de câte ori o atingea. Doamne, cum o mai invidiam! Dar o şi iubeam în acelaşi timp.

— Nu. Da. Adică…, m-am bâlbâit, dar Jilo m-a întrerupt înainte de a apuca să-i explic.

— Şi-acum se-ntreabă Jilo, de ce domnişorica frumoasă nu-şi face singură vraja? Pur şi simplu nu vrea să-şi murdărească mânuţele graţioase? Sau ţi-e frică să nu se-ntoarcă magia împotriva ta? Pe de altă parte, nu eşti la fel ca restu’ familiei, nu-i aşa? Sora asta a ta… Cum o cheamă?

— Maisie, am răspuns.

A dat uşor din cap, în semn că recunoştea numele.

— Dintre voi două, a luat ea toată puterea, nu-i aşa? Adică tu trebuie să faci treaba exact aşa cum o face şi Mama.

Era adevărat. Maisie, sora mea geamănă fraternală, era în stare să facă aproape orice miracol pe care şi-l punea în gând. Eu nu puteam să clintesc nici măcar un creion fără să-mi folosesc degetele. Dintre noi două, Maisie câştigase la loteria genetică, n-avea sens să neg. Odată cu părul blond şi cu ochii albaştri în al căror adânc puteai să te scufunzi la nesfârşit, luase şi toată puterea.

— E adevărat, am recunoscut. Eu n-am nicio putere. Nu sunt o vrăjitoare înnăscută.

A venit mai aproape, atât de aproape încât i-am simţit mirosul stătut al răsuflării.

— Jilo nu-i o vrăjitoare înnăscută, da’ crezi că n-are nicio putere? a întrebat, fixându-mă cu privirea.

Şi abia atunci am observat că avea ochi negri – irisurile şi pupilele i se contopeau în abisuri arzătoare, fără fund.

— Vrei să-ţi arate ce poate să facă?

— Nu, m-am grăbit să răspund. Spaima din glasul meu a împăcat-o pe Jilo, care a zâmbit. Tu ştii pur şi simplu să dai cep puterii. Eu nu ştiu.

— Rudele tale nu te-au învăţat niciodată nimic, fetiţo?

— M-au învăţat că puterea nu e ceva pe care să-l sorbi pur şi simplu în tine. E tocmai pe dos. O vrăjitoare adevărată creşte din puterea ei. Cine împrumută puterea nu e o vrăjitoare veritabilă. Poţi fura din ea din când în când, dar puterea îţi scapă repede când o strângi în pumn.

— Oho, acu’ o auz vorbind pe baba Ginny Taylor. Fără nicio îndoială, a spus Jilo.

Pumnul noduros i s-a încleştat şi a s-a desfăcut apoi, ca şi cum ar fi tânjit dureros să lovească.

— Vrei să zici că nu-i adevărat? am întrebat-o, retrăgându-mă cu un pas.

— Ba este, este. E destul de adevărat. Mătuşa asta bătrână a ta nu te iubeşte. Şi-i vorba de mai mult decât atât. Nu-nseamnă că, dacă n-ai ceva, îi musai să-l furi. Nimic nu te-opreşte să-l iei din când în când cu împrumut. Pe lângă asta, Jilo n-a pretins niciodată că-i vreun soi de vrăjitoare.

— Dar poţi să faci vrăji…, am început eu.

— Sigur că Mama ştie cum să facă vrăji. Nu tre’ să fii vrăjitoare ca să te foloseşti de magie. Îţi ia doar ceva mai mult timp. Şi tre’ să vrei să faci câteva sacrificii.

A clătinat sacul de pânză groasă în faţa mea şi a râs iar când creatura dinăuntru a prins să se răsucească frenetic.

— Pentru o fată ca tine, e destul de simplu să-nveţe o şmecherie sau două, aşa că de ce nu te-a învăţat familia ta ce-a învăţat Jilo de una singură?

N-a aşteptat să-i răspund.

— Îţi zice Jilo de ce. Ai tăi se uită de sus la Jilo pen’ că trebuie să-mprumute puterea. Vor mai degrab’ să nu ştii nimic decât să fii ca Jilo.

N-am spus nimic, fiindcă ştiam că are dreptate. Rudele mele, şi mai ales strămătuşa mea Ginny, se uitau într-adevăr de sus la baba de la răscruce. Şi Jilo a păstrat tăcerea, încordându-se în vreme ce aştepta s-o contrazic.

Tăcerea a devenit prea apăsătoare pentru mine.

— Ginny zice că soiul tău de magie e periculos. Că slăbeşte bariera.

— O, Jilo a auzit-o pe Ginny a ta trăncănind într-una despre nepreţuita ei barieră, a spus, destinzându-se. Spunând cum împiedică monştrii să iasă târâş de sub patul lui Jilo şi s-o înfulece. A chicotit. Dar Jilo nu-i o fetiţă pe care-o bagi în sperieţi vorbindu-i de demoni.

— Sunt reali – ştii, nu-i aşa? am întrebat-o, controlându-mi inflexiunile vocii, ca să nu i se pară cumva că îi vorbeam de sus.

— Sigur că-s reali, a ripostat ea. Jilo ştie. Da’ e treaba alor tăi să nu-i lase să intre-n lumea noastră, nu a lui Jilo.

M-am întrebat cât de multe ştie baba despre adevărata natură a barierei sau despre modul în care fusese creată.

… … …

— Lumea şi-a pierdut o mare parte din magie când au făcut schimbarea. Vrăjitorii, de soiul neamurilor tale, a spus Jilo. Se poartă ca şi cum ar fi fost un gest nobil în folosu’ nostru, al tuturor. Dar n-au făcut altceva decât să pună mâna pe toată magia rămasă în lumea noastră, până la ultima fărâmă. Au construit un regat şi s-au urcat pe tronu’ lui şi fac ce vor din noi toţi, ăilalţi. Şi-aşteaptă să se poarte Jilo ca şi cum i-ar fi făcut o favoare.

Nu eram de acord cu interpretarea ei, dar nu mi-a dat ocazia să-mi spun părerea. Şi, oricum, schimbase deja vorba.

— Lui Jilo i-ar plăcea cu siguranţă să vază mutra lui Ginny acum. Să vază cum s-ar schimba la faţă când ar da cu ochii de tine în faţa Mamei Jilo, rugând-o să te-ajute să furi bărbatu’ soră-tii.

A râs pe înfundate şi a scuipat pe pământ.

— Nu m-ai înţeles. Nu vreau să i-l iau pe Jackson lui Maisie, i-am explicat eu. Mai e încă un băiat. Îl cheamă Peter. Îmi e… Nu ştiu sigur ce-mi e. E cel mai bun prieten pe care l-am avut vreodată, în afară de Maisie. E minunat. E perfect. Ar trebui să fie iubitul meu. Mă iubeşte, şi vreau să mă faci să mă-ndrăgostesc de el.

Jilo a spintecat noaptea cu strigătul ei amuzat. Au amuţit toate păsările, ba chiar şi insectele, uluite. Deşi stăteam doar în lumina firavă a lunii, puteam să-i văd lacrimile izvorând din ochi. A avut nevoie de câteva clipe ca să-şi revină. Mi-am simţit sângele năvălind în obraji şi învăpăierea stânjenelii devenind furie.

— Vrei s-arunce Mama o vrajă de dragoste asupra ta? A clătinat din cap, nevenindu-i să creadă. N-ai idee cum lucrează magia, aşa-i? m-a întrebat, dar asprimea din glasul ei dispăruse, lăsând în loc ceva care aducea a compătimire.

Blândeţea ei m-a iritat aşa cum batjocura nu reuşise.

— Îmi pare rău, am spus, grăbindu-mă să mă trag înapoi. N-ar fi trebuit să-ţi irosesc timpul. Nu mi-am dat seama că nu poţi face vraja.

— Nu te pripi, domnişorico. Jilo n-a zis că nu poa’ să facă vraja asta, de-o vrei tu. A zis doar că tu nu pricepi de ce e nevoie.

— Am spus că te pot plăti, i-am răspuns, laconic.

— Doamne păzeşte, fetiţo. Jilo nu vorbeşte despre bani. Vorbeşte despre magie. S-a uitat la mine de parcă ar fi trebuit să-i explice ierbii ce e verdele. Când vin la Jilo pentru o vrajă de dragoste, oamenii au în ei un foc. Ard de dorul persoanei pe care-o vor, şi Jilo foloseşte focul ăla pentru vrajă. Tu ai venit la Jilo iubind un bărbat şi vrei să te facă să-l iubeşti pe altul. În tine nu e decât vinovăţie. Vinovăţie pen’ că-l iubeşti pe unu. Vinovăţie pen’ că nu-l iubeşti pe ălălalt. Jilo poate folosi vinovăţia pentr-o vrajă de răzbunare, dar cu siguranţă nu pen’ una de dragoste.

— Şi de ce-ar fi nevoie pentru vraja asta?

— De sânge, s-a răstit ea. E nevoie de sânge!

— Nu te pot lăsa să-i faci rău unui animal pentru mine.

M-am uitat la sacul ei cu vinovăţie.

— E nevoie de mult mai mult sânge decât al găinii pe care-o are Jilo în sacul ăsta, mi-a răspuns.

— Îl poţi folosi pe al meu.

Pur şi simplu nu mai puteam continua să simt ceea ce simţeam pentru Jackson, când ştiam cât de mult îl iubea Maisie şi cât de devotat îmi era mie Peter. Chiar dacă sentimentele mele nu erau o greşeală, erau periculoase şi distructive şi le simţeam arzându-mă pe dinăuntru. Trebuia să descopăr o cale prin care să le controlez eu pe ele, nu ele pe mine. Dacă aş fi putut găsi în mine forţa necesară, n-aş mai fi stat acolo, oferindu-i sângele meu lui Jilo, dar, când era vorba de Jackson, n-aveam niciun strop de putere.

A clătinat din cap şi de data asta.

— Ar fi nevoie de tot sângele tău. Şi pe urmă vraja nu ţi-ar mai fi de niciun folos.

— Nu-i pot face rău nimănui, am spus, înţelegând că eram un caz lipsit de speranţă.

— Mercy. Oamenii ca noi, ca tine şi ca mine. Dacă vrem puterea, trebuie să fim în stare de sacrificii pentru ea. Îţi iubeşti sora, nu?

— Da, sigur că da. De-aia sunt aici, i-am răspuns.

— Ei, şi Jilo şi-a iubit sora. A iubit-o mai mult decât orice altceva pe lume. Şi, iote, răscrucea asta unde stăm acu. Aici a îngropat-o Jilo. Jilo a înjunghiat-o şi a îngropat-o chiar aici, chiar sub picioarele tale frumoase. De-aia răscrucea şi puterea din ea îi aparţin lui Jilo.

— Nu pot face aşa ceva. N-am ce căuta aici, am spus, şi-a început să mi se învârtă capul.

Stomacul mi s-a revoltat la gândul că aş mai fi putut rămâne lângă femeia aia, fie şi numai pentru încă o singură clipă.

— Oamenii ca noi, ei, noi tre’ să facem o rană din care să sorbim. Dacă nu vrei să sacrifici nimic, n-o să cunoşti niciodată puterea. Jilo ia atât de multe vrăji de la soră-sa, aşa că închipuie-ţi câte ai putea face tu, cu Maisie îngropată sub picioarele tale. Baba a tăcut şi s-a uitat chiorâş la mine, lingându-şi saliva de pe buze. Sora asta a mea e acu aproape secătuită. Dar Maisie aia. Din ea ai putea trage putere la nesfârşit.

— Acum plec, am spus, mai mult pentru mine decât pentru Jilo.

Nu eram ca ea, n-aveam să fiu niciodată.

Am început să mă îndepărtez.

— Jilo o să facă vraja pentru tine.

M-am oprit şi m-am întors spre ea.

— M-am răzgândit. Nu mai vreau ajutorul tău. Uită c-am fost aici.

— Prea târziu, mi-a răspuns. L-ai cerut deja.

— N-o să-ţi dau nimic. N-o să-ţi plătesc.

— Lui Jilo nu-i pasă, puştoaico. O s-o facă, doar pen’ că-i nerăbdătoare să vadă ce-o să se-ntâmple.

Anunțuri

Despre Vero

Îmi place să scriu, dar e mai uşor (şi mai rentabil) să traduc ce-au scris alţii! :))
Acest articol a fost publicat în traduceri Editura Trei și etichetat , , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s