Traducere pentru editura Paladin (Art) – Calea Regilor

Calea Regilor (The Way of Kings)
de Brandon Sanderson
Cartea întâi din Arhiva Luminii de Furtună (Stormlight Archive)
Colecţia: Fantasy Masters
Format: hardcover
noiembrie 2015

Redactori: Diana Marin-Caea, Dragoş Roşca
Tehnoredactor: Cristian Vlad
Coperta: Alexandru Daş

Fragment din roman (neredactat):

Jasnah se opri. Lumina Animmodului ei acoperit era reflectată de metalul din mâinile celor care le vânau. De săbii sau de cuţite.
Bărbaţii se pregăteau să ucidă. Nu jefuiai femei ca Jasnah şi Shallan, femei cu legături sus-puse, lăsându-le în viaţă ca să depună mărturie. Atacatorii nu erau tâlharii galanţi din poveştile romantice. Trăiau ştiind, în fiecare clipă, că, dacă erau prinşi, aveau să fie spânzuraţi.
Paralizată de frică, Shallan nu putea nici măcar să ţipe.
Părinte al Furtunii, Părinte al Furtunii, Părinte al Furtunii!
— Şi acum, lecţia, spuse Jasnah, cu voce aspră, cruntă.
Îşi smulse mănuşa.
Lumina revărsată brusc era aproape orbitoare. Shallan ridică o mână ca să-şi ferească ochii şi se retrase împleticindu-se şi sfârşind prin a se sprijini de zidul de pe marginea aleii. În jurul lor erau patru bărbaţi. Nu cei din uşa tavernei, alţii. Pe care ea nu-i observase urmărindu-le. Acum le vedea cuţitele şi dorinţa de a ucide din adâncul ochilor.
Ţipătul ei se înălţă, în sfârşit eliberat.
Bărbaţii mormăiră la apariţia luminii orbitoare, dar continuară să se apropie. Unul, cu pieptul lat şi barba neagră, se năpusti la Jasnah, cu arma ridicată. Prinţesa întinse calmă mâna, cu degetele înclinate – şi o apăsă în pieptul bărbatului care-şi repezea spre ea cuţitul. Lui Shallan i se opri răsuflarea în gât.
Mâna lui Jasnah pătrunse în pielea bărbatului, şi el încremeni. O clipă mai târziu, ardea.
Nu, nu ardea, devenise foc. Cât si clipi, se preschimbase în flăcări. Înălţate în jurul mâinii lui Jasnah, conturau un om, cu capul dat pe spate şi cu gura căscată. Pentru o unică secundă, moartea bărbatului întrecu în strălucire nestematele prinţesei.
Ţipătul lui Shallan se stinse. Silueta de flăcări era de o frumuseţe stranie. Peste o clipă dispăru, focul se risipi în aerul nopţii, lăsând o imagine portocalie să zobovească în ochii lui Shallan.
Ceilalţi trei bărbaţi începură să înjure, grăbindu-se să se îndepărteze şi împiedicându-se unul de altul, în panică. Unul căzu. Jasnah se răsuci, nepăsătoare, şi îi mătură umărul cu degetele în vreme ce se străduia să se salte în genunchi. Bărbatul se transformă în cristal, o siluetă de cuart pur, fără niciun defect – şi hainele i se transformară în acelaşi timp. Diamantul Animmodului păli, dar îi mai rămase încă destulă lumină de furtună ca să trimită curcubee de scântei prin leşul preschimbat.
Ceilalţi doi bărbaţi fugiră în direcţii opuse. Jasnah respiră adânc, închise ochii şi-şi înălţă mâna deasupra capului. Shallan îşi duse mâna interzisă la piept, uluită, năucită. Îngrozită.
Lumina de furtună ţâşni din mâna prinţesei ca două fulgere gemene, simetrice. Fiecare lovi câte un tâlhar, şi cei doi plesniră şi se umflară, devenind fum. Hainele goale le căzură la pământ. Cristalul de cuarţ fumuriu al Animmodului crăpă cu un pocnet ascuţit şi lumina îi dispăru, lăsând-o pe Jasnah doar cu diamantul şi cu rubinul.
Rămăşiţele celor doi hoţi se înălţară în aer, vălurele de vapori unsuroşi. Ea deschise ochii, părând nefiresc de calmă. Îşi trase din nou mănuşa peste fabrial – folosindu-se de mâna interzisă ca să s-o sprijine de burtă în timp ce-şi strecura înăuntru degete mâinii libere. Pe urmă se întoarse, senină, pe drumul pe care veniseră. Lăsă leşul de cristal în urmă, îngenuncheat, cu o mână ridicată. Încremenit pe vecie.
Shallan se deslipi de zid şi se grăbi pe urmele prinţesei, îngreţoşată şi uluită. Ardenţilor li se interzicea să-şi folosească Animmodurile asupra oamenilor. Şi chiar le foloseau rareori în văzul altcuiva. Şi cum reuşise Jasnah să lovească doi oameni de la distanţă? Judecând după tot ce citise – din puţinul pe care-l puteai găsi – pentru Animmodelare era nevoie de contact fizic.
Prea copleşită ca să ceară răspunsuri, rămase tăcută – cu mâna liberă la tâmplă, străduindu-se să-şi controleze tremurul şi respiraţia întretăiată – în timp ce Jasnah striga după un palanchin. În cele din urmă apăru unul, şi cele două femei se urcară.