Traducere pentru editura Paladin (Art) – Cuvinte despre Lumină (vol. II – Poarta Jurământului)

Cuvinte despre Lumină (Words of Radiance)
volumul II: Poarta Jurământului
de Brandon Sanderson
Cartea a doua din Arhiva Luminii de Furtună (Stormlight Archive)
Colecţia: Fantasy Masters
Format: Hardcover, 140 x 210 mm, 600 pag.
27 mai 2019

Redactori: Beatrice Feleagă, Adrian Creţu
Corectură: Theodor Zamfir
Tehnoredactor: Angela Ardeleanu
Coperta: Alexandru Daş

Fragment din roman (neredactat):

Kaladin întinse mâna în întuneric şi pipăi peretele până când îşi găsi suliţa. O luă, se sprijini în ea şi se ridică. Durerea din picior îl fulgeră imediat, şi strânse din dinţi, dar nu era chiar atât de rău. Luase scoarţă de fathom ca să-i domolească suferinţa, şi îl ajuta. Refuzase muşchiul-de-foc pe care încercaseră chirurgii să i-l dea. Tatălui său nu-i plăcea să folosească leacuri de care deveneai dependent.

Se sili s-ajungă la uşa micii sale camere, apoi o deschise şi ieşi în lumina soarelui. Îşi umbri ochii şi privi cerul. Încă nu se vedea niciun nor. Lăcrimarea, cea mai urâtă parte a anului, avea să-nceapă a doua zi. Urmau patru săptămâni de vreme mohorâtă, cu ploaie neîntreruptă. Era Anul Uşor, aşa că nici măcar n-avea să fie o mare furtună în mijlocul acelui răstimp. O mizerie.

Kaladin tânjea după furtuna din el. I-ar fi dezmorţit mintea, i-ar fi dat senzaţia de mişcare.

— Hei, gancho? zise Lopen, ridicându-se de lângă vatră. Ai nevoie de ceva?

— Hai să privim plecarea armatei.

— N-ar trebui să mergi, aşa cred…

— N-o să păţesc nimic, spuse Kaladin, şchiopătând cu greutate.

Lopen se grăbi să-l ajute, intră sub braţul lui, ridicându-i greutatea de pe piciorul rănit.

— De ce nu străluceşti un pic, gon? întrebă Lopen, cu voce scăzută. De ce nu te vindeci?

Kaladin îşi pregătise o minciună: că nu vrea să le trezească bănuieli chirurgilor, vindecându-se prea repede. Dar nu izbuti s-o spună. Nu cuiva de la Podul Patru.

— Mi-am pierdut puterea asta, Lopen, răspunse, pe şoptite. Syl m-a părăsit.

Herdazianul uscăţiv deveni neobişnuit de tăcut.

— Ei, spuse, într-un târziu, poate-ar trebui să-i cumperi ceva frumos.

— Să-i cumpăr ceva frumos? Unei sprene?

— Da. De pildă… nu ştiu. Poate o plantă frumoasă, sau o pălărie nouă. Da, o pălărie. Ar putea fi ieftină. Ea e mică. Dacă vreun croitor încearcă să-ţi ceară, pentru ceva atât de mic, preţul obişnuit, îi tragi o bătaie bună.

— E cel mai ridicol sfat pe care l-am primit vreodată.

— Ar trebui să te freci cu nişte curry şi să dansezi prin tabără cântând cântece de leagăn de-ale mâncătorilor de coarne.

Kaladin îl privi nevenindu-i să-şi creadă urechilor.

Ce?!

— Vezi? Acum, ce ţi-am spus despre pălărie nu mai e cel mai ridicol sfat care ţi s-a dat vreodată, a trecut pe locul doi, aşa că ai putea să-ncerci. Femeilor le plac pălăriile. Am o verişoară care face pălării. O pot ruga pe ea. S-ar putea să nici nu fie nevoie de-o pălărie adevărată. Doar de sprenul unei pălării. O să te coste încă şi mai puţin.

— Eşti un ciudat cu totul aparte, Lopen.

— Bineînţeles, gon. Există doar un singur eu.

Îşi continuară drumul prin tabăra pustie, trecând pe lângă o baracă goală după alta. Kaladin păşea cu grijă, încântat de ajutorul lui Lopen, dar, chiar şi aşa, mersul îl secătuia. N-ar fi trebuit să se mişte, sprijinindu-se pe picior. Cuvintele tatălui său, cuvintele unui chirurg, i se înălţau din adâncurile memoriei.

„Muşchi sfâşiaţi. Bandajează piciorul, fereşte-l de infecţii şi nu lăsa omul să-şi sprijine greutatea pe el. Dacă muşchii se rup mai tare, poate rămâne şchiop pe viaţă, sau mai rău.”

— Vrei să-ţi aduc un palanchin? întrebă Lopen.

— Palanchinele sunt pentru femei.

— Nu-i nimic rău în a fi femeie, gancho. Unele dintre rudele mele sunt femei.

— Bineînţeles că ele…

Vocea i se stinse când Lopen zâmbi. Al furtunii herdazian. Când de mult din tot ce îndruga era intenţionat o prostie? Sigur, Kaladin îi auzise pe mulţi spunând glume despre prostia herdazienilor, însă Lopen i-ar fi putut juca pe toţi pe degete. Fireşte, jumătate din glumele spuse de Lopen erau despre herdazieni. Părea să le găsească din cale afară de amuzante.

Pe măsură ce se apropiau de platouri, liniştea de mormânt era înlocuită de puternica rumoare a mii de oameni adunaţi între limite înguste. Ieşind în sfârşit dintre şirurile de barăci Kaladin şi Lopen ajunseră pe o terasă naturală, deasupra locului de adunare de unde se intra pe Câmpiile Sfărâmate. Văzură mii de soldaţi. Suliţaşi în grupuri mari, compacte, arcaşi ochi-luminoşi în şiruri mai subţiri, ofiţeri călare ţanţoşi, în armuri strălucitoare.

Kaladin icni uşor.

— Ce e? întrebă Lopen.

— Asta e ceea ce am crezut întotdeauna că voi găsi.

— Ce? Azi?

— În fragedă tinereţe, în Alethkar, spuse Kaladin, neaşteptat de emoţionat. Când visam la gloria războiului, asta îmi imaginam.

Nu-şi imaginase soldaţii novici şi abia în stare să lupte instruiţi de Amaram în Alethkar. Nu-şi imaginase nici brutele grosolane, dar eficiente, din armata lui Sadeas – şi nici măcar unităţile rapide cu care asalta Dalinar platourile.

Îşi imaginase asta. O armată întreagă, în formaţie de marş. Suliţe înălţate, steaguri fluturând, toboşari şi trâmbiţaşi, mesageri în uniformă, condeiere călare, ba chiar şi Animmodelatorii regelui, în careul lor separat, ascunşi vederii de pereţi de pânză prinsă de pari.

Kaladin ştia acum adevărul despre bătălii. N-aveau nimic glorios, nu însemnau decât oamenii căzuţi la pământ, urlând şi zvârcolindu-se, încâlciţi în propriile măruntaie. Însemnau podari trimişi către un zid de săgeţi şi parshendi căsăpiţi în timp ce cântau.

Însă, în clipa aceea, Kaladin îşi îngădui din nou să viseze. Îi oferi sinelui său tânăr – încă viu în adâncul fiinţei sale – spectacolul pe care şi-l imaginase întotdeauna. Îşi imagină că toţi soldaţii aceia se pregăteau pentru ceva minunat, nu doar pentru un alt măcel fără sens.

— Hei, chiar mai vine şi altcineva, spuse Lopen, arătând cu degetul. Ia uită-te.

Judecând după steaguri, lui Dalinar nu i se mai alăturase decât un singur alt înalt prinţ: Roion. Însă, după cum observase Lopen, o altă forţă – nu la fel de mare şi de bine organizată – se scurgea către nord pe drumul larg care mărginea, în est, taberele de luptă. Cel puţin încă un alt înalt prinţ mai răspunsese la chemarea lui Dalinar.

— Să găsim Podul Patru, spuse Kaladin. Vreau să-mi iau rămas bun de la oamenii noştri.

Reclame

Despre Vero

Îmi place să scriu, dar e mai uşor şi mai rentabil să traduc ce-au scris alţii.
Acest articol a fost publicat în traduceri Paladin (Art) și etichetat , , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

4 răspunsuri la Traducere pentru editura Paladin (Art) – Cuvinte despre Lumină (vol. II – Poarta Jurământului)

  1. psi zice:

    abia aștept. știu că știi, dar tot spun. 🙂

    Apreciat de 1 persoană

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.